Femeie reținută la Chișinău, acuzată că a coordonat propaganda pro-rusă în România
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/09/547373118_1225858386251510_7975432144081689635_n.jpg)
O nouă filieră pro-rusă a ieșit la iveală peste Prut, după ce polițiștii din Republica Moldova au organizat mai multe percheziţii. Aceştia au reținut o femeie acuzată că a făcut parte dintr-o rețea implicată în tentative de manipulare a alegerilor prezidențiale din România. Potrivit informațiilor prezentate de fostul ministru al Apărării, Anatol Șalaru, femeia coordona activități menite să sprijine campania lui Călin Georgescu, un politician promovat intens de structurile rusești.
Rețea cu ramificații în România și Republica Moldova
Dezvăluirile, făcute publice de Anatol Șalaru într-o intervenție la Antena 3 CNN, arată că gruparea avea un plan bine pus la punct. În cadrul perchezițiilor, autoritățile au descoperit inclusiv un portofel digital în care se aflau criptomonede în valoare de 107 milioane de dolari. Banii urmau să fie folosiți pentru destabilizarea României și a Republicii Moldova, prin cumpărarea de voturi și finanțarea unor acțiuni violente în timpul și după zilele de vot.
Șalaru a subliniat că ancheta era așteptată de mai mult timp, întrucât existau deja indicii că o parte a rețelei acționa pentru influențarea procesului electoral din România. Potrivit fostului ministru, femeia reținută i-ar fi spus jurnalistului Dumitru Pelin că 65 de tineri moldoveni, vorbitori de limbă română, au fost implicați în campania lui Călin Georgescu, desfășurată intens pe rețelele sociale și pe alte canale de comunicare online.
„Această doamnă, care îi explica lui Dumitru Pelin că 65 de tineri din Moldova, vorbitori de limba română, au lucrat pentru Călin Georgescu, pe toate rețelele, pe toate căile pe care le-au avut la dispoziție și această doamnă este reținută de către poliție și sunt sigură că acasă la ea vor fi descoperite toate registrele pe care le are despre implicarea acestor tineri în campania electorală. Acești specialiști în IT despre care se spune că au fost foarte buni”, a spus fostul ministrul al Apărării de la Chișinău.
Cum erau racolați tinerii
Investigații realizate de publicația Nord News au scos la iveală modul în care rețeaua „Evrazia”, asociată cu fugarul condamnat Ilan Șor, recruta și instrua tineri din Republica Moldova. Aceștia erau trimiși în Serbia, unde primeau pregătire pentru campanii de propagandă online. Scopul era crearea de conținut politic menit să manipuleze opinia publică, în timp ce plățile pentru activitatea lor erau făcute în numerar sau prin metode greu de urmărit, tocmai pentru a evita detecția de către autorități.
Șalaru a insistat asupra profesionalismului acestor tineri, mulți dintre ei având competențe IT, ceea ce i-a făcut să fie extrem de eficienți în campaniile online.
„Planul Rusiei pentru România”
Fostul ministru a avertizat că planul Rusiei a fost clar: destabilizarea României și Republicii Moldova prin instalarea unor guverne și lideri pro-ruși. În opinia lui, nu mai există niciun dubiu că Moscova a alocat resurse uriașe pentru a influența politica din cele două state.
„Nu există nicio îndoială, a fost un plan care a vizat și România, și Republica Moldova. Obiectivul era destabilizarea României, aducerea la Chișinău a unui guvern pro-rus și alegerea unui președinte pro-rus în România. România a rezistat, sper ca și Republica Moldova să reziste”, a declarat Șalaru.
Strategii mai vechi, metode actualizate
Șalaru a mai amintit că această strategie nu este una nouă. În 2014, Rusia pregătise deja echipe similare, antrenate în Serbia și Rusia, în contextul planului de a crea așa-numita „Novorusia”, care ar fi trebuit să includă estul Ucrainei și sudul Republicii Moldova. Atunci, armata rusă era pregătită să ajungă până la Odesa, însă planul nu s-a concretizat.
Astăzi, spune Șalaru, Moscova continuă aceeași tactică: investește sume uriașe nu în infrastructură sau proiecte sociale, ci în operațiuni de destabilizare și propagandă. Republica Moldova rămâne una dintre etapele importante în planurile lui Vladimir Putin, care își dorește controlul asupra acestei țări pentru a o folosi ca bază în războiul din Ucraina.
Dezvăluirile privind rețeaua destructurată la Chișinău ridică semne de întrebare nu doar despre securitatea Republicii Moldova, ci și despre vulnerabilitățile României în fața atacurilor hibride orchestrate de Rusia. Cu sume colosale puse la dispoziție și cu o strategie bine definită, Moscova își continuă încercările de a influența evoluțiile politice din regiune. În fața acestor realități, rămâne întrebarea cât de pregătite sunt România și Republica Moldova să reziste la presiunile tot mai agresive venite din Est.