Primarii se dau singuri în judecată, pentru lefuri mai mari

Publicat: 24 sept. 2025, 12:31, de Corina Oprea, în Administratie , ? cititori
Primarii se dau singuri în judecată, pentru lefuri mai mari

Mai mulți primari din județul Botoșani au ajuns într-o situație paradoxală: și-au dat în judecată propriile administrații locale pentru a obține salarii mai mari, alături de angajații primăriilor. În total, 17 edili și peste 250 de salariați au deschis procesul la Tribunalul Botoșani, cu sprijinul Sindicatului Național al Salariaților din Comunele și Orașele din România și al Asociației Comunelor din România.

De ce acționează în instanță primarii din Botoșani

Reclamanții solicită „refacerea ierarhizării pe verticală a grilelor de salarizare” care vizează atât personalul contractual și funcționarii publici, cât și primarii și viceprimarii. Ei susțin că echilibrul salarial a fost distorsionat între 2022 și 2025, odată cu cele șase majorări succesive ale salariului minim pe economie.

Președintele SCOR, Dan Cârlan, a explicat situația printr-o metaforă: „podeaua a urcat și tavanul a stat pe loc”. Potrivit acestuia, prin așa-numitele „Ordonanțe Trenuleț” adoptate în ultimii ani, salariile viceprimarilor și grilele din administrațiile locale au fost înghețate, ceea ce a generat discrepanțe tot mai mari.

Primarii, între susținere și dezacord

Unii edili admit că problema există și spun că salariile actuale nu atrag personal calificat. Cristian Dumitraș, primarul PSD din Cordăreni, a declarat că mulți angajați ai primăriei câștigă între 2.600 și 3.300 de lei net, motiv pentru care oamenii preferă să plece.

„Vin și îmi spun: «mai bine mă duc două ori pe an la strâns sparanghel și nu mai îmi trebuie să stau la primăria Cordăreni». Am scos postul la concurs și n-a venit nimeni. Întâi sună: «Care-i salariul?». Le zic 3.300, 3.600… «A, mulțumesc…»”, a explicat edilul.

Alți primari, însă, spun că nu și-au dat consimțământul pentru a apărea pe lista reclamanților. Dorina Tiron, primărița PNL din Broscăuți, a precizat că nu știa că figurează în acțiune și că dacă angajații au decis să meargă în instanță, este dreptul lor.

La rândul său, Cristian Cîmpanu, primarul PSD din Albești, a afirmat că a fost prins „într-o conjunctură” și că semnătura sa ar fi fost obținută în alt context. „Mi-e și rușine să vă spun, eu n-am semnat împuternicire”, a declarat edilul.

Sindicatele invocă pierderea de personal

Liderii sindicali susțin că situația actuală duce la migrarea angajaților din administrația locală către alte instituții unde salariile sunt semnificativ mai mari. Un exemplu dat este cel al unui consilier principal care a plecat de la o primărie din Botoșani, unde câștiga 3.600 de lei, la Casa de Pensii, unde salariul net este aproape dublu.

În plus, unii primari spun că „nu se pot face servicii publice de calitate pe salarii atât de mici” și că lipsa de atractivitate a posturilor pune în pericol buna funcționare a primăriilor.