Moscova a anunțat atacuri cu drone asupra unor ținte din Polonia și România și a dat vina pe Ucraina, în avans

Publicat: 26 sept. 2025, 21:23, de Nitulescu Gabriel, în Internațional , ? cititori
Moscova a anunțat atacuri cu drone asupra unor ținte din Polonia și România și a dat vina pe Ucraina, în avans
dronele rusești Gerbera par niște jucării

Ministerul rus de Externe a lansat un nou val de declarații îngrijorătoare, susținând că eventuale atacuri cu drone asupra unor obiective NATO din România și Polonia ar urma să fie puse în scenă de Ucraina.

Purtătoarea de cuvânt Maria Zaharova a transmis pe Telegram că „regimul de la Kiev” ar repara drone rusești capturate pentru a le folosi în operațiuni false, menite să atragă Alianța într-un conflict direct cu Moscova. Zaharova, citând presa maghiară ar fi relatat că drone de tip Geran/Shahed au fost aduse pe 16 septembrie la poligonul Yavoriv din regiunea Lviv, unde ar fi pregătite pentru un atac asupra unor centre logistice NATO din Europa de Est.

Zaharova: „Europa e adusă în pragul unui nou război mondial”

În declarația sa, Zaharova a afirmat că Ucraina recurge la asemenea „provocări” din cauza pierderilor pe front, descriind situația drept o „înfrângere strategică” pentru armata ucraineană. Oficialul rus a sugerat că acțiunea ar putea avea consecințe grave pentru securitatea europeană, avertizând asupra riscului declanșării unui conflict global.

Declarațiile vin însă pe fondul stagnării ofensivei ruse în Donbas, unde Moscova nu a reușit să cucerească orașe-cheie precum Pokrovsk, în ciuda campaniilor militare desfășurate de peste un an.

NATO, vizată tot mai des de „drone necunoscute”

În ultimele luni, statele membre NATO au raportat apariția unor drone neidentificate în apropierea unor baze și infrastructuri critice. Cel mai recent incident a fost semnalat în nordul Germaniei, unde radarele au detectat un aparat neautorizat deasupra unor echipamente strategice.

Specialiștii ucraineni în război electronic, printre care expertul Serghei „Flash” Beskrestnov, susțin că aceste drone ar fi lansate de pe nave petroliere rusești care operează în „flota din umbră” a Moscovei.

Provocări deliberate, confirmate indirect de diplomația rusă

Surse diplomatice citate de presa europeană afirmă că, la o întâlnire recentă dintre oficiali occidentali și ruși la Moscova, reprezentanții Kremlinului ar fi recunoscut neoficial că anumite incidente aeriene împotriva NATO fac parte dintr-o strategie de presiune.

Un exemplu ar fi pătrunderea a trei avioane de vânătoare rusești în spațiul aerian al Estoniei, incident descris de partea rusă ca „răspuns” la atacurile ucrainene asupra Crimeei.

România și Polonia, în centrul atenției

Prin plasarea preventivă a vinei pe Ucraina, Moscova pare să pregătească un cadru propagandistic care să justifice eventuale incidente în regiunea de est a NATO.

România și Polonia, state aflate la granița conflictului și principale puncte logistice pentru sprijinul militar oferit Kievului, devin ținte preferate în acest război informațional.