Cum a ajuns Ozana Barabancea la Te cunosc de undeva. „Pur şi simplu a fost o întâmplare”

Publicat: 27 sept. 2025, 15:35, de Anamaria Ionel, în LIFESTYLE , ? cititori
Cum a ajuns Ozana Barabancea la Te cunosc de undeva.
sursa foto: captura video

Artista Ozana Barabancea a fost invitata Oliviei Odăianu în noul proiect cu povești autentice, cu și despre oameni – podcastul „(n-)Ai curaj”, produs de Ziarul Puterea. Întrebată dacă participarea sa la emisiunea „Te cunosc de undeva” a fost o dorință veche, interpreta a mărturisit că totul a fost mai degrabă o coincidență.

Carieră în televiziune pornită dintr-o întâmplare

Într-un dialog deschis Ozana Barabancea a vorbit despre credință și despre încercările pe care le-a depășit de-a lungul carierei. De asemenea aceasta a povestit şi cum a ajuns să lucreze în televiziune. Întrebată dacă participarea sa la emisiunea Te cunosc de undeva a fost o dorință veche, interpreta a mărturisit că totul a fost mai degrabă o coincidență.

„Nu. Pur şi simplu a fost o întâmplare. Am fost la un casting. Am aflat ulterior că cea care m-a propus pentru Showul Te cunosc de undeva este chiar coregrafa noastră actuală, Ioana Macarie, care a fost coregrafa musicalului Chicago. Timp de trei ani am lucrat împreună și ea a simțit că sunt potrivită pentru acest proiect”, a declarat Barabancea.

În timp Ozana Barabancea, a devenit una dintre figurile emblematice ale show-ului „Te cunosc de undeva!”.

„Avem o echipă de producție extraordinar de vie”

Artista s-a arătat încântată de atmosfera de la filmări și de echipa cu care colaborează.

„Mă bucur că sunt într-un proiect frumos, curat, care se reinventează. Avem o echipă de producție extraordinar de vie, colorată, inventivă și este un produs foarte iubit”, a spus solista.

Ozana Barabancea, cunoscută pentru talentul său vocal și pentru prezența scenică impresionantă, aduce în emisiune nu doar experiența acumulată în musicaluri și spectacole, ci și o atitudine pozitivă, care contribuie la dinamica și succesul show-ului.

Participarea sa la Te cunosc de undeva confirmă, potrivit artistei, cât de importantă este colaborarea strânsă între artiști și echipa de producție, dar și faptul că uneori oportunitățile apar chiar și fără a fi planificate în prealabil.