Proces cu statul român: Valentin Ceaușescu obține acces la terapia care îi poate salva viața

Publicat: 01 oct. 2025, 11:16, de Andrei Ceausescu, în ACTUALITATE , ? cititori
Proces cu statul român: Valentin Ceaușescu obține acces la terapia care îi poate salva viața
Sursa foto: As.ro

Valentin Ceaușescu, fiul în vârstă de 77 de ani al fostului cuplu prezidențial Nicolae și Elena Ceaușescu, se confruntă cu o recidivă a unei afecțiuni grave, la aproape 15 ani de la prima diagnosticare. Potrivit Mediafax, acesta a solicitat sprijin instituțiilor statului pentru a beneficia de un tratament de ultimă generație, însă demersurile sale au fost respinse inițial.

Refuzuri instituționale și acțiune în instanță

Valentin Ceaușescu s-a adresat Ministerului Sănătății, Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) și Agenției Naționale a Medicamentului, solicitând decontarea integrală a tratamentului. CNAS a respins cererea, motivând că terapia respectivă nu se află pe lista medicamentelor compensate și că se află încă în faza de studii clinice, nefiind considerată complet sigură pentru pacienți, scrie Golazo.

În urma acestor refuzuri, Ceaușescu a inițiat o acțiune în instanță împotriva statului român. Curtea de Apel București a admis pe 17 iunie 2025 cererea de ordonanță președințială, dispunând ca reclamantul să beneficieze de tratamentul solicitat în regim de compensare 100%, fără contribuție personală, până la soluționarea definitivă a cauzei.

Costuri ridicate și argumentele apărării

Potrivit documentelor instanței, tratamentul are un cost ridicat, de 7.587 de lei pentru o singură injecție. Avocatul lui Valentin Ceaușescu a susținut că refuzul statului de a acoperi aceste cheltuieli îi pune viața în pericol, întrucât clientul său nu poate suporta din surse proprii costurile necesare.

Conform motivării Curții, problemele medicale au fost constatate la sfârșitul anului 2024, după internarea la Spitalul de Urgență al Serviciului Român de Informații „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”. O comisie medicală multidisciplinară a decis ulterior că nu se mai poate apela la radio-chimioterapie și a recomandat terapia contestată, în baza diagnosticului și a tratamentelor anterioare.

Drepturile constituționale invocate de instanță

Judecătorii au invocat prevederile constituționale privind dreptul la viață și sănătate. În hotărârea pronunțată, instanța a subliniat că refuzul accesului la tratament ar echivala cu „o condamnare la moarte” și ar încălca articolele 22 și 34 din Constituția României, care garantează ocrotirea sănătății și interzic pedeapsa capitală.

Primul termen de judecată în procesul dintre Valentin Ceaușescu și instituțiile statului a fost stabilit pentru 1 octombrie 2025, la Curtea de Apel București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.