Guvernul a aprobat armata voluntară. Pregătire militară patru luni
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2024/04/20231020_N_Fotografii_juramint_militar_Pitesti_Costel_P__tra__cu_02514RP___19_-scaled.jpeg)
Guvernul a aprobat joi proiectul de lege privind pregătirea populației pentru apărare, anunțat de ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu.
Guvernul: Un proiect discutat de peste doi ani
Documentul introduce conceptul de militar voluntar în termen și prevede ca tinerii între 18 și 35 de ani să poată urma un stagiu de patru luni în armată, după care să rămână în rezerva operațională a Armatei Române. La finalul programului, aceștia vor primi echivalentul a trei salarii medii.
„Astăzi am aprobat în ședința de guvern cele două proiecte care au reluat parcursul de avizare interministerial odată cu schimbarea guvernului. Sunt niște proiecte de care se vorbește mai bine de doi ani de zile, la care s-a lucrat mult între instituțiile care au responsabilități în aria apărării naționale, în sistemul național de siguranță și în sistemul național de apărare”, a declarat ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, citat de news.ro.
Proiectul urmează să ajungă în Parlament, unde va fi dezbătut în procedură de urgență.
„Sunt aprobate de guvern, merg către Parlament. Vom cere procedurile de urgență pentru Parlament și am încredere că până la finalul acestui an ele vor fi aprobate, vor fi dezbateri în comisii și în plen și vom avea aceste proiecte devenite legi”, a adăugat ministrul.
O necesitate pentru întinerirea rezervei
Ministrul Apărării a subliniat că acest demers răspunde unei nevoi reale. Rezerva operațională este îmbătrânită, iar de la 1 ianuarie 2007 nu se mai face armată obligatorie în România. „În fiecare an pierdem din această rezervă”, a explicat Moșteanu.
În acest an urmează să treacă în retragere peste 120.000 de gradați și soldați, anul viitor încă 118.000, iar în 2027 alți 111.000.
„Vorbim de aproximativ 350.000 de soldați și gradați care trec din rezervă în retragere, depășesc vârsta de 55 de ani din lege și e nevoie să întinerim această rezervă a Armatei Române. De asta, legea instituie o nouă formă de a veni ca militar voluntar în termen, 4 luni de zile”, a spus ministrul.
Cum funcționează programul de pregătire
Tinerii între 18 și 35 de ani care aleg să intre în acest program vor face un stagiu militar voluntar de patru luni. În această perioadă se vor familiariza cu disciplina militară și vor fi instruiți cu armamentul Armatei Române. Ulterior, aceștia vor rămâne în rezerva operațională și vor putea fi chemați la pregătiri și verificări anuale.
„Deci, 4 luni de zile, tinerii vin, fac armata voluntar și rămân în această rezervă. Noi propunem în acest proiect ca ei să fie remunerați, după aceste 4 luni de zile, cu 3 salarii medii, de la acel moment. Vom vedea ce formă va ieși din Parlament în final”, a subliniat Moșteanu.
Programul nu se oprește după finalizarea celor patru luni. Ministrul Apărării a explicat că sunt prevăzute activități periodice de instruire.
„Periodic, anual, vor fi diverse pregătiri și diverse verificări, diverse refamiliarizări, de exemplu cu armamentul nou care urmează să vină, și există un calendar multianual agreat cu aliații noștri”, a precizat oficialul.