China va construi cea mai mare aeronavă de transport fără pilot din lume: peste 60 de tone la decolare și autonomie de 4.500 km
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/10/aeronava_transport_china.jpg)
China face un pas uriaș în domeniul aviației autonome. Corporația aeronautică Shaanxi a prezentat prototipul celei mai mari aeronave de transport fără pilot din lume, în cadrul celei de-a doua Conferințe Internaționale privind Dezvoltarea Aviației de Joasă Altitudine.
Dimensiuni impresionante și capacitate record de transport
Conform datelor afișate la standul expozițional, aeronava are o lungime de 35 de metri și o anvergură a aripilor de 38 de metri. Greutatea maximă la decolare depășește 60 de tone, iar sarcina utilă ajunge 20 de tone, performanțe care depășesc cu mult modelele occidentale existente în prezent, precum Pelican Cargo.
Designul fără cabină de pilotaj permite existența unui compartiment de marfă mai mare, capabil să transporte containere voluminoase sau chiar vehicule militare amfibii ZBD-03, utilizate de armata chineză.
Modelul a atras atenția specialiștilor și analiștilor militari, inclusiv pe reputatul cercetător în tehnologie chineză Rupprecht Deino.
Autonomie extinsă și transport complet autonom
Aeronava promite o autonomie de zbor de 4.500 de kilometri, ceea ce o face potrivită pentru misiuni interregionale sau pentru transporturi logistice complexe fără intervenție umană. Absența echipajului reduce greutatea totală și optimizează spațiul intern, permițând o eficiență mai mare în transportul încărcăturilor grele.
Specialiștii afirmă că acest model ar putea redefini logistica militară și civilă, oferind o alternativă rapidă și sigură pentru transporturi pe distanțe mari în condiții dificile.
Rivalitate globală în dezvoltarea aeronavelor fără pilot
China nu este singura țară care accelerează dezvoltarea vehiculelor aeriene autonome. Recent, compania americană Sikorsky a lansat versiunea fără pilot a elicopterului UH-60 Black Hawk, denumită U-Hawk, care renunță complet la cabina echipajului, înlocuită cu uși pliabile pentru marfă.
De asemenea, Airbus a prezentat un nou elicopter fără pilot, înarmat, echipat cu rachete „anti-dronă” de 70 mm, capabile să lovească ținte aeriene cu precizie laser.