Cum au ajuns escrocii să folosească inteligența artificială pentru a vinde bijuterii și haine „de familie”

Publicat: 19 oct. 2025, 08:59, de Anamaria Ionel, în NECONVENTIONAL , ? cititori
Cum au ajuns escrocii să folosească inteligența artificială pentru a vinde bijuterii și haine „de familie”
Sursa foto: captura video

Tot mai multe magazine online își construiesc identități fictive, cu povești emoționante și imagini generate de inteligența artificială, pentru a-i face pe cumpărători să creadă că sprijină mici afaceri de familie. În realitate, produsele provin din fabrici din China, iar clienții ajung să plătească scump pentru imitații de proastă calitate.

C’est La Vie: magazinul „din Birmingham” care trimite colete din China

Unul dintre aceste site-uri este C’est La Vie, care se prezintă drept o afacere de bijuterii condusă de un cuplu britanic, Eileen și Patrick. Povestea lor pare desprinsă dintr-un film romantic: doi soți care creează bijuterii artizanale de aproape trei decenii, în „Cartierul Bijuteriilor” din Birmingham.

În realitate, adresa de retur indică o locație din China. Deși site-ul afirmă că funcționează de 29 de ani, clienții au descoperit rapid că produsele nu au nicio legătură cu descrierile. Mulți dintre ei au primit, în loc de bijuterii fine, „bucăți de rășină”, „gunoi de plastic” și „resturi ieftine de metal”, potrivit BBC.

Recent, magazinul C’est La Vie a publicat o nouă reclamă emoționantă: Eileen anunța că „soțul mult iubit”, Patrick, a murit și că urmează să închidă afacerea, oferind reduceri de până la 80%.

„M-am luptat să țin în viață magazinul de bijuterii lucrate manual, dar durerea mi-a secat puterile și trebuie să închid porțile”, scria în mesaj.

Reclama a atras mii de cumpărători, convinși că sprijină o femeie aflată în dificultate. Câteva zile mai târziu, site-ul anunța că toate produsele „s-au vândut” și că magazinul se închide. În realitate, afacerea nu a dispărut – s-a rebranduit pentru scurt timp ca Alice & Fred, apoi a revenit la vechiul nume, C’est La Vie.

Citeşte şi: Hacking-ul: tipuri de hackeri, etică și inteligență artificială

Platforma Trustpilot a fost inundată de recenzii negative. Peste 500 de clienți au acordat o stea site-ului, reclamând produse de calitate slabă și costuri uriașe pentru retururi.

„Dacă aș putea să dau 0 stele, aș face-o – este o înșelătorie totală. Nu există o astfel de companie în Birmingham. Nu pot să cred că am căzut în capcană”, a scris un cumpărător.

Mulți spun că au descoperit magazinul prin reclame plătite pe Facebook, care continuă să ruleze în ciuda plângerilor.

Haine „clasice din Bristol”, fabricate în Asia

Un alt exemplu este Mabel & Daisy, o firmă de îmbrăcăminte care pretinde că aparține unei mame și fiice din Bristol. Site-ul este elegant, cu poze luminoase și o estetică minimalistă. În spatele imaginii curate se ascunde însă o altă afacere cu adresa reală în Hong Kong.

Justyne Gough, o clientă din Marea Britanie, a povestit pentru BBC că a plătit 40 de lire sterline pentru o rochie roz cu imprimeu floral. A primit, însă, după câteva săptămâni un produs complet diferit.

Când a cerut returnarea, i s-a spus că trebuie să achite 20 de lire pentru transportul retur. În final, a reușit să recupereze doar jumătate din sumă.

O altă clientă, Emma din Birmingham, a comandat o jachetă de la același site. Produsul era mult prea mare. Când a încercat să-l returneze, reprezentanții magazinului i-au spus să-l păstreze. Mai mult i-au spus că dacă mai plătește 10 lire, îi vor trimite o altă mărime.

„Am realizat că nu sunt din Bristol în momentul în care, după tranzacție, mi-au apărut pe ecran o grămadă de simboluri chinezești. Nu voiam să le mai trimit niciun ban”, a spus femeia.

Escrocherii cu „față umană” generate de inteligența artificială

Profesorul Mark Lee, specialist în inteligență artificială la Universitatea din Birmingham, afirmă că imaginile care ilustrează aceste site-uri sunt aproape imposibil de deosebit de fotografii reale.

„Fotografiile cu Eileen și Patrick arată impecabil, prea perfecte pentru a fi autentice. Nu există urme clare ale generării AI, dar sunt mult prea profesionale pentru o afacere mică”, a spus profesorul.

El avertizează că noile instrumente AI le permit escrocilor să păcălească publicul „la o scară fără precedent”.

Rețelele sociale, teren fertil pentru campanii false

Autoritățile din Marea Britanie spun că multe dintre aceste campanii frauduloase ajung la public prin Facebook și Instagram. Reclamele plătite prezintă mici afaceri de familie, însă adresele de contact duc în Asia.

Recent, autoritățile britanice au interzis și reclamele companiei Marble Muse, care pretindea că este din Londra, dar livra tot din China. Organismul care reglementează publicitatea a cerut rețelelor sociale „să se implice activ” în identificarea și blocarea acestor practici.

Potrivit profesorului Mark Lee, inteligența artificială devine tot mai capabilă să creeze nu doar imagini, ci și identități, povești și interacțiuni aparent autentice.

„În curând, nu va mai fi vorba doar de a ne da seama dacă o fotografie este generată de AI, ci dacă în spatele unei afaceri online există un om real sau este o construcție integral digitală”, avertizează specialistul.