Un supliment luat de mii de oameni, declarat inutil de cercetători
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/10/Un-supliment-luat-de-mii-de-oameni-declarat-inutil-de-cercetatori-scaled.jpg)
De zeci de ani, rafturile farmaciilor și reclamele online promovează cromul trivalent drept un aliat al organismului — un supliment „esențial” care ar regla glicemia, ar accelera metabolismul și ar susține performanțele fizice.
O analiză recentă condusă de profesorul Neil Marsh, chimist la Universitatea din Michigan, răstoarnă această credință populară: după aproape 80 de ani de cercetări, nu există nicio dovadă clară că aceste suplimente au vreun efect benefic asupra sănătății.
Crom consumat degeaba
Cromul trivalent este prezent în numeroase complexe de multivitamine și se vinde și ca produs individual. Totuși, studiile nu au evidențiat beneficii clare pentru cei care îl consumă. Potrivit profesorului Marsh, o deficiență reală de crom este extrem de rară. Organismul uman absoarbe doar aproximativ 1% din cantitatea ingerată. Prin comparație, alte metale esențiale, precum zincul sau fierul, sunt absorbite în proporție de până la 25%.
Deși unele cercetări mai vechi sugerau că suplimentele cu crom pot ajuta la stabilizarea glicemiei sau la creșterea performanțelor fizice, studiile recente contrazic aceste ipoteze.
„Nu există nicio dovadă că oamenii sau animalele au nevoie de crom pentru îmbunătățirea vreunei funcții a organismului”, a declarat profesorul Marsh, citat de Daily Mail.
Supliment recomandat în continuarea în ciuda studiilor
Experimentele pe oameni sunt dificil de controlat. Numărul studiilor clinice care au investigat beneficiul real al suplimentelor de crom în diabet este foarte redus. Rezultatele obținute până acum sunt ambigue și nu pot fi considerate suficiente pentru a susține utilizarea acestui supliment ca terapie complementară.
În ciuda acestor concluzii, cromul trivalent continuă să fie recomandat de numeroși nutriționiști și distribuit pe scară largă, mai ales în Statele Unite.
Cercetătorii americani subliniază că, deși nu există dovezi privind riscurile consumului de suplimente cu crom, nu există nici beneficii demonstrate.
„Dacă există o substanță care nu face rău, dar nici bine, putem spune că este inutilă”, comentează profesorul Marsh.
În concluzie, cromul trivalent rămâne un exemplu clasic de mit științific perpetuat de-a lungul decadelor, susținut mai degrabă de marketing decât de dovezi medicale solide. Iar pentru consumatori, mesajul esențial este unul simplu: suplimentele nu pot înlocui o alimentație echilibrată și o viață sănătoasă.
Cum a apărut ideea utilității cromului
Mitul cromului a prins contur în anii ’50, după o serie de experimente realizate pe șobolani. Atunci, cercetătorii au observat că animalele care primeau o dietă ce conținea crom prezentau o reducere a simptomelor similare diabetului de tip 2. Concluziile au fost preluate rapid, iar cromul a fost etichetat drept „esențial”.
Numai că studiile respective, privite astăzi cu ochiul critic al cercetării moderne, sunt considerate defectuoase. Nu exista o analiză statistică riguroasă care să excludă factorii aleatori, iar nivelul de crom din dieta animalelor nu a fost măsurat. În lipsa acestor date, legătura cauză-efect rămâne neclară.
Citeşte şi: Cinci combinații de suplimente și vitamine pe care trebuie să le eviți
Ulterior, cercetările desfășurate pe animale au oferit rezultate contradictorii: unele experimente au arătat o ușoară îmbunătățire a nivelului de zahăr din sânge, altele nu au evidențiat nicio diferență. În cazul studiilor clinice realizate pe oameni, efectele sunt și mai neconcludente.
Medicament sugerat, deşi nu existau dovezi că organismul are cu adevărat nevoie
Un moment-cheie în promovarea acestui supliment a avut loc în 2001, când Institutul Național de Medicină din SUA a inclus cromul pe lista micronutrienților recomandați. Adulților li se sugera să consume aproximativ 30 de micrograme pe zi, deși nu existau dovezi că organismul are cu adevărat nevoie de această substanță.
Potrivit profesorului Marsh, includerea cromului pe lista oficială nu a fost rezultatul unei descoperiri științifice. Decizia a fost bazată pe estimările privind cantitatea de crom ingerată zilnic de americani. Mai mult, o mare parte din această cantitate nu provenea din alimentație, ci din ustensilele de gătit din oțel inoxidabil — material care poate elibera urme de crom în mâncare în timpul preparării.
Ce este cromul și ce rol are în organism
Cromul este un metal de tranziție prezent în natură, în cantități foarte mici, sub mai multe forme chimice. Forma „trivalentă” (crom III) este cea considerată sigură pentru organism. Aceasta se găsește, în mod natural, în alimente precum:
- cereale integrale
- carne
- pește
- broccoli
- mere
- drojdia de bere
În organism, cromul ar fi implicat, teoretic, în reglarea metabolismului glucozei și al grăsimilor, prin îmbunătățirea modului în care insulina acționează asupra celulelor. Totuși, aceste efecte nu au fost demonstrate convingător în studii clinice.
Necesarul zilnic estimat pentru adulți este de 20–35 micrograme, o cantitate care poate fi obținută ușor din alimentația obișnuită. Suplimentele cu crom nu sunt, de regulă, necesare, iar o deficiență reală de crom este extrem de rară.