Termen limită pentru spitale. Au doi ani la dispoziţie să monteze camere de supraveghere

Publicat: 25 oct. 2025, 11:31, de Anamaria Ionel, în Sănătate , ? cititori
Termen limită pentru spitale. Au doi ani la dispoziţie să monteze camere de supraveghere
Termen limită pentru spitale. Au doi ani la dispoziţie să monteze camere de supraveghere. Sursa foto: pixa

Toate spitalele publice din România vor fi obligate să instaleze camere de supraveghere video și să păstreze imaginile pentru maximum 60 de zile. Despre această măsură a vorbit, vineri, la Iași, şi ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.

Înregistrări video obligatorii timp de 60 de zile

Potrivit ministrului, multe unități medicale aveau deja camere de supraveghere și butoane de panică, însă imaginile nu erau stocate din lipsa unei baze legale. Odată cu noua legislație, spitalele vor fi obligate să înregistreze și să păstreze imaginile pentru o perioadă de cel mult două luni.

„În multe spitale publice din România există camere de luat vederi și butoane de panică, dar pentru că nu exista legislație, camerele nu înregistrau imagini. Odată cu modificarea, unitățile sanitare vor fi obligate să înregistreze și să păstreze imaginile pentru maxim 60 de zile. Acolo unde nu există, timp de doi ani de la apariția legii în Monitorul Oficial, spitalele trebuie să instaleze aceste camere”, a declarat Alexandru Rogobete, citat de Agerpres.

Termen de doi ani pentru spitalele fără camere

Obligația se aplică treptat. Unitățile sanitare care nu dispun de sisteme video au la dispoziție doi ani pentru a implementa infrastructura necesară. Ministerul Sănătății va monitoriza aplicarea legii și va oferi sprijin prin proiectele finanțate din fonduri europene.

„Este o măsură care vine să crească gradul de siguranță atât pentru pacienți, cât și pentru personalul medical. În lipsa unui cadru legal, multe dintre aceste sisteme funcționau doar ca instrumente de monitorizare, fără înregistrare. Acum, regulile sunt clare”, a precizat ministrul.

Peste 200 de spitale au deja sisteme moderne

Rogobete a subliniat că prin proiectele derulate în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Ministerul Sănătății a semnat deja peste 200 de contracte cu unități medicale.

„Din proiectele PNRR derulate de Ministerul Sănătății, au fost semnate 207 contracte. Practic, sunt 207 spitale, un procent important dintre ele – peste 70% – având deja soluții moderne de monitorizare video și sisteme digitale de alertare”, a explicat oficialul.

Lege promulgată de preşedinte

Legea promulgată miercuri de președintele Nicușor Dan schimbă modul în care spitalele din România trebuie să asigure siguranța pacienților și a personalului medical. Actul normativ prevede introducerea obligatorie a butoanelor de panică în fiecare salon destinat internării pacienților, atât în unitățile sanitare publice, cât și în cele private. Aceste dispozitive vor declanșa o alertă imediată în caz de urgență medicală sau de pericol iminent, fiind în special utile pentru pacienții imobilizați ori pentru cei cu mobilitate redusă.

Citeşte şi: Lege promulgată: butoane de panică în saloanele de spital și camere video obligatorii în ATI și UPU

În plus, legea impune obligativitatea instalării sistemelor de supraveghere video în secțiile ATI, în Unitățile de Primiri Urgențe și în saloanele unde sunt internați pacienți cardiaci critici. Înregistrările vor fi păstrate timp de cel mult 60 de zile. Prin această măsură se dorește atât monitorizarea respectării protocoalelor medicale, cât și descurajarea posibilelor acte de agresiune asupra cadrelor medicale.

Spitalele care nu dispun încă de aceste sisteme au la dispoziție un termen de maximum doi ani pentru a le implementa. Autoritățile susțin că noile reguli vor ridica standardele de siguranță în unitățile sanitare și vor aduce un plus de protecție într-un domeniu marcat de vulnerabilități.