Regim polițienesc la Observatorul Astronomic din Galați. Cerul, observat numai în baza referatelor aprobate de șefi
La Observatorul Astronomic de la Complexul Muzeal de Științele Naturii Galați, unul dintre cele mai performante observatoare pentru public din țară, au fost impuse reguli polițienești: observarea fenomenelor astronomice se va face „doar pe baza unor referate avizate”, iar lista participanților trebuie să fie întocmită în dublu exemplar, unul la „secretariat”.
- Climat tensionat după o misterioasă descindere a Poliției
- După reabilitarea termică, observatorul a fost închis. Avalanșă de cereri ale astrocluburilor școlare pentru reluarea observațiilor
- Regim polițienesc: fenomenele astronomice observate „doar pe baza unor referate avizate”, iar lista participanților la „secretariat”!
- Astroclubul funcționează ilegal, pentru că n-are CIF la Registrul Comerțului și cont în bancă
La Grădina Botanică din cadrul Complexului Muzeal de Științele Naturii (CMSN), aflat în subordinea Consiliului Județean (CJ) Galați, funcționează unul dintre cele mai performante observatoare astronomice pentru public din România. Este posibil să fi rămas în continuare singurul observator pentru public cu cupolă retractabilă și este dotat cu telescoape performante. Bineînțeles că nu lipsește Planetariul. În ultimii 15 ani la Galați s-a format un public pasionat de astronomie.
Astronomii amatori, grupați în cadrul Astroclubul „Călin Popovici” de pe lângă Observatorul Astronomic a cărui activitate e coordonată de Ovidiu Tercu, au reușit în sesiunile de observații nocturne să descopere 26 de „stele variabile”, înregistrate la „American Association of Variable Stars Observers” și botezate cu numele Galațiului, de la „Galati V1” la „Galati V26”. Dar au fost făcute și alte descoperiri notabile, pentru care observatorul din Galați a fost cooptat în rețele internaționale de cercetare. Unul dintre gălățenii pasionați de astronomie, membru al astroclubului, Florin Mingireanu, a fost colaborator al NASA.
Elevii din Galați și Brăila, care se pregătesc pentru olimpiadele de astronomie la observatorul gălățean, au obținut rezultate importante la Olimpiadele Internaționale de Astronomie. În 2018, la Olimpiada Internaţională de Astronomie din Sri Lanka, Daria Hărăbor, de la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” Galaţi a obținut „Medalia de Aur”, iar Maria Iordache, de la Colegiul Naţional „Nicolae Bălcescu” din Brăila, a obținut „Medalia de Bronz”. În 2021, Doina Hărăbor a obținut Medalia de Bronz la Olimpiada Internațională din Columbia. În 2024, la Olimpiada Internațională pentru juniori din Nepal, Alesia Șerban, elevă la Școala Nr 29 din Galați, a cucerit „Medalia de Bronz”.
Climat tensionat după o misterioasă descindere a Poliției
După cincisprezece ani în care în jurul Observatorului Astronomic din Galați s-a dezvoltat o comunitate de iubitori ai astronomiei, au apărut problemele, prin insinuarea unui climat tensionat în cadrul CMSN. Aceste tensiuni au apărut odată cu numirea unui nou manager, Cătălin Popa, fost referent în cadrul CJ Galați și fost șef al ADP-ului județean, care administrează bazele de agrement de la Balta Zătun și Pădurea Gârboavele. Cătălin Popa a fost consilier municipal ALDE, dar numirile repetate în funcții publice indică încrederea acordată de președintele CJ Galați, Costel Fotea, președinte executiv al PSD Galați.
Imediat după numirea lui Popa, a apărut Poliția. Mai precis, în fața pavilionului CMSN au frânat 3-4 mașini cu girofaruri și câțiva agenți cu veste inscripționate cu „Poliția” au descins la birouri și au ridicat mai multe documente. Nici astăzi nu știe nimeni care au fost cauzele descinderii Poliției, poate erau căutate documente semnate de fostul manager, dar de atunci angajații complexului muzeal au resimțit o mare presiune, aproape hărțuire, din partea șefilor.
După reabilitarea termică, observatorul a fost închis. Avalanșă de cereri ale astrocluburilor școlare pentru reluarea observațiilor
Pavilionul Grădinii Botanice, în care funcționează și Observatorul Astronomic a fost închis o vreme, pentru lucrări de reabilitare termică prin investiții de 3 milioane euro. Pe 25 septembrie, președintele CJ Galați, Costel Fotea, a redeschis festiv Grădina Botanică, dar Observatorul Astronomic a rămas închis.
A urmat o avalanșă de cereri adresate președintelui CJ Galați de astrocluburi din unitățile școlare din Galați și Brăila pentru redeschiderea observatorului care e extrem de important pentru procesul educațional și pregătirea olimpiadelor. Conducerea CJ Galați n-a avut nicio reacție și a fost lansată și o petiție online, cu peste o mie de semnături:
„Solicităm redeschiderea Observatorului Astronomic din cadrul Complexului Muzeal de Științele Naturii Galați pentru activități nocturne cu publicul. Este frustrant să ai un observator modernizat, oameni pregătiți și telescoape performante, dar să nu-l poți folosi în scopul pentru care a fost creat (…).
Nu poți face astronomie doar din cărți. Avem nevoie de observații reale, de contact cu instrumentele și cu Cerul. Observatorul ar trebui să fie inima educației științifice locale, nu o clădire ținută sub lacăt”.
Regim polițienesc: fenomenele astronomice observate „doar pe baza unor referate avizate”, iar lista participanților la „secretariat”!
După o lună de la petiția pasionaților de astronomie, conducerea CJ Galați a reacționat dând publicității rezultatele unui audit care a fost comandat pentru reglementarea activității Observatorului Astronomic, Planetariului și Astroclubului „Călin Popovici”.
Dar nu e vorba de reglementare. Așa cum rezultă din textul acestui raport, auditul a fost realizat pentru introducerea unui control strict al tuturor activităților. Se poate spune chiar că asistăm la introducerea unui regim polițienesc în funcționarea Observatorului Astronomic.
Unele dintre aceste reguli polițienești vizează introducerea unor evidențe foarte stricte cu privire la organizarea observațiilor astronomice pentru public. În sistemul bugetar există practica întocmirii unor referate pentru organizarea fiecărei activități (din această cauză, a birocrației excesive, avem cu 500.000 mai mulți funcționari decât Polonia), dar recomandările propuse de auditori și aprobate de președintele CJ Galați, Costel Fotea, depășesc limitele minimei reglementări.
Spre exemplu, fenomenele astronomice speciale, eclipsele de Soare și de Lună, „Perseidele” sau alte evenimente de pe harta cerească, nu pot fi observate prin telescoapele Observatorului Astronomic fără un referat aprobat de directorul CMSN Cătălin Popa.
„Activitățile cu publicul desfășurate în afara programului normal (ex. fenomene astronomice speciale) vor fi propuse din timp conducerii pentru aprobare, asigurând siguranța și protejarea patrimoniului”, se spune la capitolul „Aprobarea activităților speciale”.
La Capitolul „Evidența participanților” este introdusă obligația de a fi întocmită în dublu exemplar lista tuturor pasionaților de astronomie care participă la un eveniment, un exemplar al listei fiind la coordonatorul evenimentului, cel de al doilea fiind transmis la „secretariat”, la dispoziția directorului:
„Pentru fiecare program/activitate se va păstra o listă actualizată a participanților, atât la persoana coordonatoare, cât și la secretariatul instituției”.
Sunt reguli aspre și la aprobarea activităților cu publicul și reglementarea programelor educaționale, cu elevii școlilor din Galați și Brăila, care de asemenea trebuie să fie înregistrați pe listele de participanți:
„5. Procedură pentru aprobarea activităților cu publicul
-CMSN va crea o procedură internă pentru aprobarea listei activităților cu publicul, inclusiv a programelor educaționale.
-Se vor reglementa: inițierea și fundamentarea programelor, înscrierea participanților, reguli de acces și folosire a echipamentelor, monitorizarea și raportarea activităților.
- Reglementarea programelor educaționale
-Toate programele educaționale vor fi reglementate în detaliu prin documente supuse aprobării conducerii instituției
-De exemplu, programele derulate pe perioade determinate vor fi justificate prin note de fundamentare, iar cele permanente vor avea regulamente proprii”.
Astroclubul funcționează ilegal, pentru că n-are CIF la Registrul Comerțului și cont în bancă
Un capitol al raportului de audit se referă la Astroclubul „Călin Popovici”, înființat în 2005 și care reunește toți pasionații de astronomie. După 20 de ani în care șefii CJ Galați s-au mândrit cu rezultatele observațiilor membrilor astroclubului, acum se constată că acesta este o entitate dubioasă:
„Nu are personalitate juridică și un regulament propriu de funcționare aprobat de conducerea instituției, acesta încadrându-se în categoria proiectelor educaționale. (…)
– Nu exisă o evidență clară a persoanelor care intrau sau ieșeau din incinta CMSN pe parcursul activităților desfășurate de Astroclubul Călin Popovici”.
Astroclubul nici nu avea nevoie de personalitate juridică, este o grupare care a reunit pasionații de astronomie așa cum un cenaclu literar reunește iubitorii de literatură fără să aibă personalitate juridică, CIF la Registrul Comerțului și cont în bancă.
De fapt, dincolo de aceste acuzații bănuim frustarea directorului Cătălin Popa, poate și a președintelui CJ Galați Costel Fotea, că Astroclubul „Călin Popovici” a scăpat de sub controlul autorităților deoarece „nu exisă o evidență clară” a persoanelor care participă la întrunirile pasionaților de astronomie.
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/10/WhatsApp-Image-2025-10-29-at-18.21.22-1024x577.jpeg)