Fostul șef de la Hidroelectrica, Karoly Borbely, s-a relocat, surpinzător, la grupul de firme deținute de Ion Țiriac
Fostul președinte al Directoratului de la Hidroelectrica, Karoly Borbely, și-a găsit un nou job la un mare grup de firme din România, ceea ce lasă loc la o mulțime de speculații și, totodată, ar trebui să dea de gândit instituțiilor de forță ale statului.
În a doua parte a lunii septembrie 2025, Karoly Borbely a demisionat din funcția de președinte al Directoratului de la Hidroelectrica, pentru că devenise „omul problemă” al României în fața Comisiei Europene, întrucât fusese numit în această funcție printr-o procedură considerată netransparentă și prin conflict de interese (https://www.puterea.ro/seful-
Karoly Borbely: „Mă bucur să vă anunț că încep o nouă funcție ca membru al Consiliului de Supraveghere la Tiriac Group!”
Numai că, de ieri, Karoly Borbely a anunțat, printr-o postare pe rețelele sociale, că și-a găsit un nou job. Este în funcția de membru al Consiliului de Supraveghere la Tiriac Group (vezi FOTO postare).

Însă, această mutare ridică o mulțime de semne de întrebare vizavi de relația dintre Karoly Borbely și Grupul Țiriac, care include peste 40 de companii, cu operațiuni principale în industria auto, imobiliare, servicii financiare, transport aerian și energie, plus domenii conexe precum servicii de pază și protecție, property management sau servicii media.
Serviciu contra serviciu
Întâmplător sau nu, când Karoly Borbely era membru în Consiliul de Supraveghere de la Hidroelectrica, mai exact pe 17 iulie 2023, Grupul Ţiriac a cumpărat, direct şi indirect, 5% din acțiunile de la Hidroelectrica în oferta publică de vânzare de acţiuni.
„Fundaţia Ţiriac şi afiliaţii direcţi caută mereu cele mai bune oportunităţi cu cel mai bun randament şi, totodată, investiţii de viitor care asigură şi o schimbare pozitivă în lume, aşa cum facem şi la donaţii… Da, probabil suntem grupul care, deocamdată, deţine peste 5% din acţiuni, dacă consolidăm direct şi indirect, însă este o investiţie pe termen lung pentru noi şi sper să fie doar un început. Este perla României. Greu, dacă nu imposibil, să găseşti ceva mai bun în Europa în acest moment! Însă investim mult în toate regiunile geografice de peste 30 de ani. Este adevărat însă că, în România, ne interesează pe termen lung să facem parte din această companie“, a declarat, la acea, vreme Ion Ţiriac jr.
Ulterior, în mai 2025, când Karoly Borbely era președintele Directoratului de la Hidroelectrica, Fundația Țiriac a organizat cea de-a doua ediție Ligii de Hochei pentru Copii, cu, atenție, sprijinul Hidroelectrica ((A doua ediție a Ligii de Hochei pentru Copii, organizată de Fundația Țiriac și susținută de Hidroelectrica, și-a desemnat echipele câștigătoare – Fundația Țiriac).
La acest eveniment, „printre susținătorii prezenți în tribune s-a numărat și domnul Ion Țiriac”, iar „festivitățile de premiere au fost onorate de prezența unor personalități de marcă, precum renumitul antrenor de gimnastică Octavian Bellu, legenda hocheiului românesc Eduard Pană, Attila Nagy – președintele Federației Române de Hochei, și Károly Borbély – CEO al companiei Hidroelectrica”.
De fapt, Karoly Borbely s-a numărat printre „personalitățile de marcă” care au înmânat medaliile copiilor participanți la această competiție (vezi FOTO).

Așadar, relocarea lui Karoly Borbely de la Hidroelectrica la Grupul Țiriac poate fi interpretată și ca un serviciu contra serviciu, adică nimic nu este întâmplător!