Cercetătorii au stabilit care a fost cel mai cumplit an din istoria omenirii. Nu e cel la care te gândești

Istoria abundă în momente de suferință și catastrofe, dar există un an care le-a întrecut pe toate prin amploarea dezastrului și prin întunericul literal în care a fost cufundată lumea. Nu 1918, când gripa spaniolă a ucis milioane, și nici 1347, anul Marii Ciume, ci 536 d.Hr., momentul pe care cercetătorii de la Universitatea Harvard îl numesc „cel mai rău an trăit vreodată de omenire”.

Anul în care ziua s-a transformat în noapte

În acel moment, lumea se afla sub domnia împăratului bizantin Iustinian cel Mare, dar evenimentele care aveau să urmeze nu au fost legate de războaie sau epidemii, ci de un fenomen climatic apocaliptic.

O ceață densă și misterioasă a acoperit Europa, Orientul Mijlociu și o mare parte din Asia, blocând lumina soarelui aproape complet timp de 18 luni.

„Soarele și-a dat lumina fără strălucire, ca Luna, pe tot parcursul acestui an”, nota istoricul bizantin Procopiu din Cezareea, martor al evenimentului.

16:10, 27.10.2025 • Sănătate

Revoluție în medicină: cercetătorii au creat „flori de ADN” care atacă direct cancerul

12:42, 04.09.2025 • NECONVENTIONAL

Chinezii trec la alt nivel. Au creat plante care luminează în întuneric

Fără lumină și fără căldură, culturile agricole au fost distruse, temperaturile au scăzut dramatic, iar foametea s-a instalat în întreaga emisferă nordică.

„A fost începutul uneia dintre cele mai grele epoci pentru umanitate”, spune istoricul Michael McCormick, coordonatorul studiului publicat de Science Magazine.

Dovezi înghețate într-un ghețar

Cercetătorii au descoperit urmele acestei catastrofe în gheața veche de peste 1.500 de ani din ghețarul Colle Gnifetti, situat la granița dintre Elveția și Italia. Analizele au scos la iveală o cantitate neobișnuită de cenușă vulcanică, provenită, cel mai probabil, din erupții masive care au avut loc la sfârșitul anului 535 sau la începutul lui 536.

Dovezi suplimentare, obținute din inelele de creștere ale arborilor din Groenlanda și Scandinavia, indică o scădere bruscă a temperaturilor globale. Alte două erupții, survenite în anii 540 și 547, au amplificat efectele acestei „ierni globale”, considerată cea mai severă din ultimii 2.300 de ani.

„Atmosfera era plină de particule vulcanice care reflectau lumina solară. Rezultatul a fost o răcire accentuată și recolte compromise la scară planetară”, explică McCormick.

Cea mai rece decadă a ultimelor două milenii

Datele paleoclimatice arată că, între 536 și 546, planeta a traversat o decadă de întuneric și frig, cu temperaturi care au scăzut, în unele regiuni, cu până la 2,5 grade Celsius.

Efectele au fost devastatoare: foamete generalizată, depopulări masive și colapsul unor economii locale.

Scrierile din China menționează recolte pierdute și căderi de zăpadă în mijlocul verii. În Irlanda, cronici monastice vorbesc despre „lipsa pâinii între anii 536 și 539”.

Pandemia care a urmat: Ciuma lui Iustinian

Când omenirea abia începea să se confrunte cu lipsurile, un alt dezastru a lovit: Ciuma lui Iustinian.

Începând din anul 541, boala s-a răspândit în întregul bazin mediteranean, ucigând zeci de mii de oameni pe săptămână. Epidemiologii estimează că peste o treime din populația Constantinopolului a pierit în doar câțiva ani.

Această pandemie – o variantă timpurie a ciumei bubonice – a slăbit decisiv Imperiul Bizantin, accelerând declinul economic și militar.

Analizele carotelor de gheață arată că abia după anul 640 apar semne clare ale unei redresări umane și economice. În probele geologice din acea perioadă, cercetătorii au descoperit urme crescute de plumb, dovadă că activitățile miniere și metalurgice reîncepuseră.

„Plumbul din gheață e un indiciu al reluării topirii minereurilor de argint, folosite la baterea monedelor. A fost un semnal clar că lumea începea, încet, să iasă din întuneric”, afirmă McCormick.