Interpelare șoc în Parlament: Ce legături există între firmele familiei Avram și Hidroelectrica?
Deputatul Florin-Cornel Popovici a adresat o întrebare oficială ministrului energiei, Bogdan-Gruia Ivan, prin care a solicitat explicații detaliate privind contractele dintre Hidroelectrica S.A. — companie strategică aflată în coordonarea Ministerului Energiei — și mai multe societăți comerciale private. Parlamentarul cere transparență în privința procedurilor de achiziție, a valorii contractelor și a criteriilor care au stat la baza atribuirii acestora.
Solicitarea deputatului
În documentul transmis Camerei Deputaților, Florin-Cornel Popovici cerut Ministerului Energiei să comunice dacă Hidroelectrica are în derulare sau a avut, în ultimii cinci ani, contracte cu următoarele firme:
- N. Group-Invest S.A.;
- S. Prod Avram S.A.;
- Terebro Production S.A.;
- Prazitec International S.R.L.;
- Era Comexim S.R.L.;
- Preventive Security Romania S.R.L.
Deputatul a solicitat, pentru fiecare contract, informații despre obiectul lucrărilor, tipul procedurii de achiziție, valoarea și durata contractului, sursele de finanțare, criteriile de selecție aplicate și motivele atribuirii către operatorii economici câștigători. În plus, Popovici cerut copii ale documentelor, cu anonimizarea datelor personale, în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.
Conexiuni între firme și conducerea Hidroelectrica
Societățile menționate au legături directe sau indirecte cu Silviu Dan Avram și familia acestuia. Acesta este tatăl lui Silviu-Răzvan Avram, președintele Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica. Potrivit datelor oficiale, A.S. Prod Avram S.A. este controlată majoritar de Avram Silviu Dan (63,44%), care figurează, de asemenea, ca acționar în Terebro Production S.A. și Preventive Security Romania S.R.L.
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/11/Prod-Avram-1024x302.png)
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/11/Preventive-1024x141.png)
Terebro Production este deținută în proporție de 83% de Vasile Sebastian Albulescu, însă printre acționari se regăsesc și Avram Silviu Dan (10%) și alte persoane din județul Caraș-Severin. În același județ este înregistrată și Era Comexim S.R.L., societate radiată între timp, dar care a figurat ca acționar în A.S. Prod Avram.
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/11/Terebro-1024x294.png)
Prazitec International S.R.L. este controlată integral de cetățeanul german Andreas Haustein, însă în conducerea firmei figurează, potrivit datelor actualizate, tot Avram Silviu Dan, în calitate de administrator cu mandat nelimitat.
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/11/Prazitec-1024x335.png)
Legături cu actuala conducere a Hidroelectrica
Numele Avram apare din nou în structura de conducere a Hidroelectrica. Silviu-Răzvan Avram, fiul lui Avram Silviu Dan, a fost numit în mai 2025 președinte al Consiliului de Supraveghere al companiei. În această calitate, el coordonează decizii strategice privind bugetul, investițiile și administrarea riscurilor.
Silviu-Răzvan Avram are un profil public controversat. În trecut, a fost consilier al președintelui ANCOM, Valeriu Zgonea, și a fost apropiat de Partidul Social Democrat, formațiune pentru care a contribuit financiar cu peste 445.000 de lei, potrivit datelor publice. De asemenea, a ocupat funcții de consilier în Ministerul Economiei, în perioada mandatului lui Niculae Bădălău.
Dosar penal la Curtea de Apel București
Silviu-Răzvan Avram figurează printre inculpații dintr-un dosar penal aflat pe rolul Curții de Apel București (nr. 6631/2/2025), înregistrat pe 21 octombrie 2025, care are ca obiect infracțiunea de luare de mită. Dosarul, instrumentat de Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate faptelor de corupție, îi are în centru pe Avram și pe fostul director al CNCIR, Ioana Timofte. Toți inculpații beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive.
Suspiciuni de influență la UCM Reșița
Surse din mediul energetic indică faptul că, de la preluarea funcției de președinte al Consiliului de Supraveghere, Silviu-Răzvan Avram ar fi implicat activ familia în activitatea Hidroelectrica, în special în administrarea UCM Reșița (UCMH), unitate industrială recent achiziționată de companie.
Potrivit acelorași surse, tatăl său, Dan Silviu Avram, ar exercita o influență directă asupra deciziilor de management, deși figurează doar ca „consultant tehnic”. Acesta ar fi promovat în funcția de director general pe Dan Cornel Fara, un apropiat din Caransebeș, care, împreună cu Ianăș Rădoi — directorul de mentenanță al Hidroelectrica — ar gestiona reorganizarea și direcționarea investițiilor.
Solicitare de transparență
Deputatul Florin-Cornel Popovici consideră că, în contextul acestor legături de afaceri și familiale, este esențial ca Ministerul Energiei să clarifice eventualele conflicte de interese. „Hidroelectrica este o companie de importanță strategică pentru securitatea energetică a României. Orice suspiciune privind favorizarea unor firme trebuie lămurită transparent, cu respectarea legislației privind achizițiile publice”, se arată în textul întrebării.
Ministerul Energiei urmează să transmită un răspuns scris, conform procedurilor parlamentare.