„Sprint final” pe Autostrada Moldovei: tronsonul Buzău–Ploiești se deschide înainte de 1 Decembrie

Publicat: 09 nov. 2025, 16:36, de Corina Oprea, în Transporturi , ? cititori
„Sprint final” pe Autostrada Moldovei: tronsonul Buzău–Ploiești se deschide înainte de 1 Decembrie

Ultimul tronson al autostrăzii A7 dintre Buzău și Ploiești va fi deschis circulației pe 28 noiembrie, potrivit anunțului făcut de Asociația „Moldova Vrea Autostradă”. Evenimentul marchează finalizarea unui segment important al drumului expres care leagă Capitala de regiunea Moldovei și duce rețeaua națională de autostrăzi și drumuri expres la 1.353 de kilometri.

Ultimul segment al A7, în „sprint final”

Asociația „Moldova Vrea Autostradă” a transmis că lotul 3 al autostrăzii Buzău–Ploiești, cu o lungime de 13,9 kilometri, va fi deschis traficului vineri, 28 noiembrie 2025. Tronsonul Pietroasele–Buzău este construit de companiile turcești Nurol și Makyol, iar lucrările sunt aproape finalizate.

„Lotul 3 Buzău–Ploiești – deschidere estimată vineri, 28 noiembrie 2025. După ce lotul 2 Ploiești–Buzău a fost inaugurat acum o lună, România a ajuns la 1.353 km de autostradă și drum expres, iar acum ochii sunt pe lotul 3 Pietroasele–Municipiul Buzău (13,9 km), construit de turcii de la Nurol–Makyol”, a anunțat organizația.

Pe șantier sunt mobilizate aproximativ 250 de utilaje și 500 de muncitori. În prezent, se așterne stratul final de asfalt, fiind necesare circa 10.000 de tone. Se montează parapetele de protecție, marcajele rutiere și gardul perimetral al autostrăzii, iar lucrările hidrotehnice și amenajările peisagistice sunt în curs de finalizare.

Asociația precizează că lucrările ar putea fi încheiate în cel mult zece zile, dacă vremea va permite, astfel încât traficul să fie deschis la sfârșitul lunii noiembrie, chiar înainte de minivacanța de 1 Decembrie.

Constructorii respectă termenul contractual

Potrivit organizației civice, antreprenorii turci au reușit să respecte termenul contractual de 20 de luni, ceea ce reprezintă o performanță în contextul lucrărilor de infrastructură din România.

„De salutat faptul că turcii finalizează această lucrare în termenul contractual (20 luni), semn că Nurol livrează rezultate solide, atât aici, cât și pe A8 Târgu Mureș–Miercurea Nirajului, în condițiile în care mai au de încasat sume importante pentru lucrările efectuate până acum”, a precizat Asociația „Moldova Vrea Autostradă”.

Organizația a amintit că o mare parte dintre cei care urmăresc evoluția proiectului anticipaseră această dată de inaugurare. „Acest lucru a fost anticipat de comunitatea Moldova Vrea Autostradă, în urma votului exprimat în octombrie de către followerii paginii, 67% având încredere că se va circula complet pe autostradă de la București la Focșani la final de noiembrie”, se arată în mesaj.

Progres și pe tronsonul Focșani–Bacău

În paralel cu lucrările de la Buzău, progresează și șantierul autostrăzii Focșani–Bacău, unde lucrările au ajuns la un grad de execuție de peste 85%. Constructorul român UMB Spedition lucrează la subtraversarea Drumului Național 2, la Garoafa, precum și la execuția podurilor și viaductelor.

Contractul pentru acest sector are o lungime totală de 35,6 kilometri și o valoare de 2,35 miliarde de lei, fără TVA, fiind finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). În funcție de condițiile meteorologice, lucrările ar putea fi încheiate până la finalul anului.

După aplicarea hidroizolației, vor urma etapele finale: așternerea mixturilor asfaltice, marcajele rutiere și montarea elementelor de siguranță. Proiectul are o lungime totală de 35,6 kilometri și o valoare de 2,35 miliarde de lei, fără TVA.