Decont pentru fostul ministru al Mediului, Sulfina Barbu: România a pierdut 60.000.000 de euro și trebuie să plătească despăgubiri de 300.000 de euro pentru pescarii din Delta Dunării
Fostul ministru PD-PDL al Mediului, Sulfina Barbu, în prezent membru în Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), ar trebui să achite o sumă uriașă către pescarii din Delta Dunării, pentru că a dat liber la braconaj prin interzicerea pescuitului la sturioni. Totodată, prin interzicerea pescuitului la sturioni, România a pierdut o sumă uriașă de bani.
Sulfina Barbu a dat, în 2005, liber la braconajul sturionilor
În 2005, Sulfina Barbu, fosta aghiotantă a lui Traian Băsescu la Primăria București și o colaboratoare de nădejde a fostului ofițer de securitate Silvian Ionescu, în calitatea de ministru al Mediului, a dispus interzicerea pescuitului la sturioni în apele teritoriale ale României, în mod special în Delta Dunării.
Această măsură a generat la vremea aceea un scandal uriaș, mai ales că celelalte state riverane Dunării nu interziseseră pescuitul la sturioni, ceea ce a însemnat că România a dat liber la braconaj. Practic, prin decizia Sulfinei Barbu, guvernatorul Deltei Dunării de la acea vreme, Paul Cononov, a interzis locuitorilor din Delta Dunării să pescuiască sturioni.
Imediat după această decizie, tot în 2005, 58 de pescari din Sfântu Gheorghe-Tulcea au dat în judecată statul român și Ministerul Mediului pentru interzicerea pescuitului la sturioni.
Sulfina Barbu, bună de plată: 5.000 de euro pentru 58 de pescari din Sf. Gheorghe
După aproape 20 zeci de ani de procese și de interdicție la pescuit sturioni, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, zilele trecute, că statul român, prin Ministerul Finanţelor, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi și prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Tulcea, este bun de plată: câte 5.000 de euro pentru fiecare reclamant din proces, adică pentru cei 58 de pescari din Sfântu Gheorghe care au avut curajul să meargă – cum se zice – până în pânzele albe pentru a-și căuta dreptatea.
Așadar, statul român trebuie să dea 290.000 de euro celor 58 de pescari din Delta Dunării, ca urmare a interzicerii ilegale a pescuitului la sturioni de către Sulfina Barbu și cei doi executanți ai acesteia: Paul Cononov, fost guvernator al Deltei Dunării, și Romulus Știucă, ex-director al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării.
România a pierdut peste 60.000.000 de euro ca urmare a interzicerii exportului de caviar
Dar, ceea ce se știe mai puțin este faptul că, prin interzicerea pescuitului la sturioni de către Sulfina Barbu, România a pierdut în acești 20 de ani o sumă uriașă de bani prin faptul că nu a mai exportat caviar.
Cotele de export aprobate României, în 2005, prin Conventia pentru Comert International cu Specii in Pericol (CITES), au fost de 3.160 de kilograme de caviar: două tone de icre de morun, 900 de kilograme icre de păstrugă, 160 de kilograme – nisetru și 100 de kilograme de icre de cegă.
Însă, trebuie precizat că, din 2001, s-au introdus reglementări stricte pentru speciile de sturioni, între care sigilii pentru fiecare din exemplarele capturate sau raportări ale capturilor la fiecare 24 de ore. Aceste măsuri au determinat convenția CITES să modifice cota României.
În același timp însă, convenția a decis reducerea cu 50% a cotelor țărilor din bazinul Mării Caspice, între care Kazahstan, Azerbaidjanul, Rusia și Iranul, pentru că aceste state nu au luat niciun fel de măsură de monitorizare a sturionilor.
Coroborate, cele două decizii ale CITES au făcut ca România să devină în 2005 liderul mondial al exportatorilor de caviar de morun. Dat fiind că, în medie, un kilogram de caviar la export costa circa 1.000 de euro, România urma să obțină anual din exportul de caviar peste 3 milioane de euro. Dar, prin interzicerea de către Sulfina Barbu a pescuitului la sturioni, s-a dat liber la braconaj, iar România a pierdut în cei 20 de ani circa 60.000.000 de euro.
Întrebări încă fără răspuns
Practic, prin decizia Sulfinei Barbu de interzicere a pescuitului la sturioni, România a pierdut cel puțin 60.000.000 de euro, plus despăgubirea de aproape 300.000 de euro către cei 58 de pescari.
În urma acestei decizii a ICCJ rămân multe întrebări fără răspuns, cum ar fi: Cine a beneficiat din afara țării noastre de interzicerea în România a pescuitului la sturioni? De ce nici până astăzi Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării de la Tulcea n-a făcut niciun studiu privind impactul interzicerii pescuitului la sturioni? Oare statul român va încerca să recupereze de la Sulfina Barbu măcar cei 290.000 de euro care vor fi dați ca despăgubire către cei 58 de pescari? Deocamdată, rămâne de văzut dacă ministrul USR al Mediului, Diana Buzoianu, va catadicsi să se implice în acest caz extrem de păgubos pentru statul român.