Companiile de stat în colimatorul lui Ilie Bolojan: „Gaura neagră” trebuie închisă

Premierul Ilie Bolojan a tras linie și, fără menajamente, a anunțat astăzi că Guvernul va demara lichidarea „unei părți” din companiile de stat care înregistrează pierderi cronice și devin “gauri negre” pentru bugetul național. Săptămâna viitoare va fi publicată lista firmelor vizate.

„În companiile unde sunt pierderi cronice, unde pasivul este mult mai mare decât activul… Companiile de stat trebuie lichidate, o parte dintre ele.” – Ilie Bolojan, azi.

Una dintre societățile identificate explicit: CFR Marfă, compania naţională de transport feroviar de marfă, care a raportat pierderi de sute de milioane de lei în ultimii ani și datorii la stat de peste un miliard lei.

De la vorbe la acțiune: ce-ar însemna lichidarea

Această abordare surprinde prin seriozitate pentru România: nu doar un plan de reformă, ci o serie de „executări” economice concrete. Bolojan atrage atenția asupra rolului companiilor de stat:

„Ţara asta are o bună parte din activele ei administrate de companii de stat… De modul în care se exercită această administrare, depind veniturile pe care le încasează ţara noastră.”

Argumentul este simplu – dacă firmele statului nu funcţionează, costurile le plătește cetăţeanul: în preţuri mai mari, în taxe mai dese, în servicii mai proaste.

De ce-a devenit tema urgentă

– În aproape 50 de companii de stat nu se respectă procedurile de numire a conducerii în conformitate cu legislaţia UE, a subliniat premierul.
– România riscă să piardă sute de milioane de euro din PNRR dacă nu îndeplinește jaloanele privind guvernanța corporativă a acestor societăți.
– Companiile statului — din energie, transporturi, infrastructură — nu sunt doar probleme financiare, ci și de competitivitate și viață cotidiană pentru cetățeni.

Toporul cel Mare: în sfârșit, plutind amenințător peste mamutul companiilor de stat

Ceea ce se simte acum în aer – și n-am mai simțit de ceva vreme – este frica marilor companii de stat. Nu frica de presă, nu frica de Comisia Europeană, ci frica de un premier care pare dispus să ridice în sfârșit Toporul cel Mare. Nu mai vorbim despre reorganizări mimate, despre fuziuni cosmetice sau despre „planuri de eficientizare” scrise de consultanți în PowerPoint. Vorbim despre lichidare: ultimul cuvânt din vocabularul românesc al reformelor.

Toporul nu se ridică simbolic.

Se ridică deasupra unor coloși care, de ani de zile, ard miliarde fără rușine: companii cu mii de angajați fictivi, directori eternizați, contracte de partid, licitații „cu dedicație”, scheme salariale obscene și pierderi care ar prăbuși orice firmă privată în 15 minute.

CFR Marfă este doar primul nume rostit cu voce tare.

Dar în culise se tremură: companii din energie, infrastructură, transporturi, porturi, direcții „speciale”, institute fantomă, regii autonome îmbătrânite în sinecuri. Toate știu că, pentru prima dată în mulți ani, nu mai merge cu „mai vedem”, cu „analizăm”, cu „nu se poate acum”.

Toporul cel Mare are o singură regulă: pierzi bani, ești lichidat.

Nu există „dar suntem strategici”, nu există „dar avem tradiție”, nu există „dar e an electoral”.

Dacă Bolojan chiar apasă pe mâner și lovește, România o să vadă un spectacol rar: prăbușirea unui model economic bazat pe căpușare. Iar în locul zgomotului obișnuit al ședințelor sterile vom auzi poate, pentru prima dată, liniștea eliberatoare a unei țări care nu mai hrănește monștri pe bani publici.

Rezumat

Anunţul lui Ilie Bolojan nu e o declaraţie de intenţie redusă la formule; e semnalul că Guvernul trece la filtrul economic sever pentru sectorul de stat.

Firmele care au devenit povară vor fi evaluate şi, dacă nu pot fi salvate prin reforme reale, vor fi eliminate. Nu e vorba doar de „mai bine”, ci de normalitate economică: profitabilitate, transparenţă, responsabilitate.

Pentru cetăţeanul care plăteşte preţul, aceasta înseamnă şansa ca banii publici să nu mai fie înghițiți de găuri negre.

Dacă planul merge până la capăt, ar putea fi una dintre reformele de fond pe care România le „așteaptă de 30 de ani”.

Să sperăm doar că Toporul ăsta nu e de carton, iar când va coborî – dacă va coborî – va tăia drept, adânc și fără milă în pădurea de sinecuri care ne ține țara pe loc.