Eduard Petru Jighirgiu aduce la viață un univers spectaculos în musicalul „Contele de Monte-Cristo”
Musicalul „Contele de Monte-Cristo”, o premieră națională la Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești este o producție monumentală semnată de Eduard Petru Jighirgiu care a oferit un interviu în exclusivitate pentru Puterea.
La Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești se joacă musicalul „Contele de Monte-Cristo”, o adaptare amplă și spectaculoasă a celebrului roman de Alexandre Dumas. Regizorul, libretistul și compozitorul producției, Eduard Petru Jighirgiu, semnează un univers muzical și vizual de proporții, construit în șapte luni de lucru intens.
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/11/Contele-de-Monte-Cristo-1-1024x768.jpg)
Foto- Teatrul Toma Caragiu
Jighirgiu afirmă că România s-a familiarizat cu musicalul în ultimii 15 ani, iar interesul publicului pentru acest gen crește constant. „Este o muncă titanică, dar absolut senzațională. Pas cu pas vezi cum prind viață toate lucrurile și creezi o lume de care oamenii se bucură”, spune el despre procesul de creație.
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/11/Contele-de-Monte-Cristo-2-1024x768.jpg)
Foto- Teatrul Toma Caragiu
Un moment special pentru regizor l-a reprezentat debutul fiului său, David, în rolul lui Gérard. „A fost primit atât de bine de echipă, încât am avut impresia că a jucat dintotdeauna. A făcut față cu brio și plec acasă plutind”, mărturisește Jighirgiu.
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/11/Contele-de-Monte-Cristo-3-768x1024.jpg)
Foto- Teatrul Toma Caragiu
Legătura lui David cu teatrul este una veche: „A călcat prima oară în teatru la o lună și jumătate, la Teatrul Ion Creangă, unde mama lui juca.”
Pentru artist, faptul că întreaga familie se regăsește în jurul unei producții teatrale este o împlinire profundă: „Când suntem toți trei implicați într-un spectacol, simți că nu-ți mai trebuie nimic. Când îți vezi copilul pe scenă, realizând cât de mult iubește ceea ce face, este împlinirea sufletului.”
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/11/Contele-de-Monte-Cristo-4-768x1024.jpg)
Foto- Teatrul Toma Caragiu
Musicalul „Contele de Monte-Cristo” promite să devină una dintre cele mai importante producții ale stagiunii, aducând pe scena ploieșteană forța unui clasic universal transpus într-o formă modernă, spectaculoasă și emoționantă.
Spectacolul urmărește povestea dramatică a lui Edmond Dantès, tânărul nedreptățit care renaște sub identitatea Contelui de Monte-Cristo, pentru a-și căuta dreptatea și a-și confrunta trecutul. Muzica originală, coregrafia amplă și decorurile impresionante aduc la viață o lume plină de tensiune, emoție și mister, în care personajele trăiesc cu intensitate fiecare moment.