România, prizoniera eternă a subversiunii ideologice
Ceea ce se întâmplă în prezent în politica românească demonstrează că țara noastră este de foarte mult timp sub umbrela procesului de subversiune ideologică. Este un proces legal, deschis, care poate fi observat tot timpul și la tot pasul. Nu este niciun mister și nu are nimic de-a face cu spionajul. Specialiștii în psihologie și tehnici de manipulare consideră că numai aproximativ 15% din timp, bani și forța de muncă se cheltuie cu spionajul propriu-zis. Restul de 85% reprezintă un proces lent, numit subversiune ideologică, adică „măsuri active” sau război psihologic. Ce înseamnă, în esență, subversiunea ideologică în România? Nimic altceva decât să schimbi percepția realității fiecărui român, astfel încât, în ciuda abundenței informațiilor, nimeni să nu fie capabil să tragă concluzii înțelepte despre cum să se apere pe sine, familia, comunitatea din care face parte și țara. Este, practic, un mare proces de spălare a creierului, care se derulează foarte lent și este împărțit în patru etape de bază.
Prima etapă este demoralizarea populației și durează între 15 și 20 de ani, pentru a demoraliza o națiune cum este cea română. De ce atât de mulți ani? Pentru că acesta este numărul minim necesar pentru a educa o generație de tineri, în special studenți și chiar elevi, să creadă că tot ce vine din Uniunea Europeană și SUA este bun, iar ceea ce provine din Rusia, China și alte state este rău. Procesul de demoralizare în România este, în esență, deja aproape finalizat încă din anii 2000, adică în ultimii 25 de ani. De fapt, procesul este îndeplinit în totalitate, deoarece demoralizarea a atins zone în care nici cei mai mari experți KGB nu visaseră vreodată să aibă un asemenea succes. În cea mai mare parte, procesul este desfășurat de către români asupra românilor, ca urmare a lipsei de valori sociale și standarde morale în societate.
Mai mult, accesul la informația adevărată nu mai contează. Un om demoralizat nu mai este capabil să evalueze informația reală. Faptele reale nu îi spun nimic, chiar dacă îi sunt prezentate dovezi, documente, fotografii sau filmări. La ora actuală, majoritatea românilor se află într-o letargie prelungită și refuză să creadă și să vadă realitatea. Românul nu se va trezi la realitate până nu va fi confruntat direct cu consecințele, și chiar atunci, cu greu își va reveni. Aceasta este, în mare, oglinda tragediei demoralizării românilor.
A doua etapă a subversiunii ideologice este destabilizarea. În această fază, subminatorului nu îi pasă de modul în care oamenii își consumă timpul sau resursele: dacă mănânci de la fast-food, nu faci mișcare, stai tot timpul la televizor sau pe telefon și consumi energizante, rezultatul este același – devii apatic, resemnat și fără chef de viață. Această etapă durează între doi și cinci ani pentru a destabiliza o națiune, iar în România s-a văzut în special în perioada pandemiei de coronavirus și este în plină desfășurare în contextul războiului din Ucraina. Practic, nu mai contează economia, relațiile externe, educația sau sănătatea, iar despre cultură nici nu poate fi vorba. Pentru guvernanții români, doar sistemul de apărare și înarmarea contează.
Următoarea etapă este criza, care poate dura până la șase săptămâni pentru a aduce o țară în pragul instabilității. Aceasta s-a aplicat în România după instalarea regimului Nicușor Dan – Ilie Bolojan. După perioada de criză urmează așa-zisa „normalizare”, care poate dura la nesfârșit. Actualii guvernanți, în frunte cu Ilie Bolojan și Nicușor Dan, au început deja să afirme că revenirea la normalitate va veni anul viitor, și doar dacă respectăm strict foaia de parcurs dată de Uniunea Europeană și Franța. Termenul „normalizare” este cinic și provine din propaganda sovietică. De exemplu, când tancurile sovietice s-au mutat în Cehoslovacia în 1968, tovarășul Brejnev a spus: „Acum situația cu frații din Cehoslovacia este normalizată.”
Această etapă s-a repetat și se repetă în România, pentru că românii au permis unor persoane lipsite de experiență să aducă țara în criză, să promită bunăstare și paradis pe pământ, să destabilizeze economia și să elimine principiul competiției libere, instalând un guvern de tip „big brother”. O armată de deontologi, vuvuzele, ONG-iști și „băgători de seamă”, care pretind că apără drepturile civile, sunt, în realitate, instrumente ale subversiunii ideologice, contribuind la destabilizarea și dezbinarea românilor. Aceștia sunt cei patru pași ai subversiunii ideologice: demoralizarea, destabilizarea, criza și „normalizarea”, care controlează România de ani buni. Astfel, nu este de mirare că există disfuncții în economie, administrație, justiție, armată, educație, sănătate, cultură și chiar în biserică.