14 poliţişti sunt cercetaţi după crima din Teleorman. Şase dintre ei au funcţii de conducere
Moartea unei femei din Teleorman, ucisă de soțul ei deși avea ordin de protecție, a scos la iveală nereguli grave în modul în care autoritățile au gestionat situația.
Verificările interne au indicat disfuncționalități majore, în Teleorman
Șeful Poliției Române, Benone Matei, a declarat luni că a dispus declanșarea cercetării prealabile față de 14 polițiști, șase dintre aceștia cu funcții de conducere, din care un ofițer și cinci agenți, respectiv opt polițiști cu funcții de execuție, din care un ofițer și șapte agenți. Măsura vine după ancheta internă declanșată în urma crimei comise în 8 noiembrie 2025 în comuna Beciu, județul Teleorman, unde o femeie a fost ucisă de soțul ei, în ciuda semnalărilor anterioare de abuz și viol.
În analiza efectuată de Direcția Control Intern și Direcția Ordine Publică au fost descoperite deficiențe în modul de aplicare a procedurilor legale privind supravegherea unei persoane împotriva căreia fusese emis un ordin de protecție. Șeful Poliției Române a detaliat neregulile constatate.
„În ceea ce priveşte evenimentul din data de 8 noiembrie 2025, înregistrat la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Teleorman, verificarea întreprinsă de către reprezentanţii Direcţiei Control Intern şi Direcţiei Ordine Publică a evidenţiat anumite disfuncţionalităţi. Nu au fost efectuate toate activităţile obligatorii, conform prevederilor legale, în mapele de supraveghere deschise ca urmare a emiterii ordinul de protecţie provizorie de către poliţişti, respectiv a ordinului de protecţie de către instanţă”, a declarat Matei.
Potrivit lui Benone Matei, problemele au apărut atât la nivelul polițiștilor de execuție, cât și la nivelul managementului.
„Astfel, în ceea ce priveşte poliţiştii cu funcţii de execuţie, aceştia nu au respectat toţi paşii procedurali în cadrul evenimentelor semnalate la care au intervenit. Iar la nivel de management, nu s-a exercitat supravegherea ierarhică necesară în gestionarea unei astfel de caz. Tematica violenţei domestice nu a fost analizată în şedinţe periodice”, a precizat acesta.
Declanșarea cercetării prealabile în rândul polițiștilor
În urma acestor constatări, conducerea Poliției Române a decis să inițieze procedura de cercetare prealabilă pentru toți cei 14 polițiști implicați direct sau indirect în gestionarea cazului.
„Ca urmare a acestor constatări, am dispus declanşarea cercetării prealabile faţă de 14 poliţişti, şase poliţişti cu funcţii de conducere, din care un ofiţer şi cinci agenţi, respectiv opt poliţişti cu funcţie de execuţie, respectiv un ofiţer şi şapte agenţi”, a declarat Benone Matei.
Această măsură reprezintă etapa inițială într un proces disciplinar care poate duce la sancțiuni variate, în funcție de gravitatea faptelor și de nivelul de responsabilitate al fiecărui polițist. Oficialul a subliniat că analiza internă va continua, inclusiv pentru a determina dacă există și alte deficiențe în modul de aplicare a procedurilor legate de cazurile de violență domestică.
Tragedia din Teleorman
Crima din comuna Beciu a șocat opinia publică și a readus în discuție vulnerabilitatea persoanelor aflate sub protecția unor ordine emise de poliție sau de instanță. În 8 noiembrie, un bărbat care avea pe numele său un ordin de protecție și a cărui soție reclamase anterior că fusese violată de acesta a ucis o prin lovituri de cuțit, sub privirile fiului lor de trei ani.
După comiterea crimei, agresorul a mers la locuința părinților săi, unde și a provocat răni grave în zone vitale. A fost găsit cu leziuni la gât și brațe, iar pe numele lui fiind emis un mandat de arestare preventivă.