Un proiect uriaș intră în analiză. România ar putea avea primul tren suspendat
Municipiul Iași ar putea deveni primul oraș din România care va introduce un sistem de tren suspendat, după ce autoritățile locale și județene au început consultările pentru demararea Studiului de Prefezabilitate al proiectului Monorail Iași. Inițiativa este prezentată drept o soluție modernă și sustenabilă pentru decongestionarea traficului și ar putea fi finanțată integral din fonduri europene prin programul multianual 2028–2034.
Primul tren suspendat din România
Reprezentanții partidelor din Consiliul Local și Consiliul Județean Iași vor discuta vineri detaliile necesare pentru lansarea Studiului de Prefezabilitate al trenului suspendat Monorail Iași.
Dacă proiectul se va concretiza, ar deveni primul sistem monorail urban funcțional din România.
Soluția este promovată ca fiind „verde”, nepoluantă și adaptată marilor centre urbane supuse blocajelor de trafic. Fiind încadrată într-o categorie de mobilitate urbană sustenabilă, inițiativa are potențialul de a fi finanțată integral prin viitorul program european multianual 2028–2034, potrivit sursei citate.
Apel la unitate politică în interesul orașului
Cătălin Urtoi, cofondator al Asociației „HaiCăSePoate”, una dintre organizațiile care promovează conceptul, a transmis un apel public către aleșii locali:
El insistă ca proiectul să fie susținut „în interesul ieșenilor, indiferent de culoarea politică”, subliniind că mobilitatea în Iași nu mai poate fi îmbunătățită prin soluții punctuale și că este nevoie de o strategie majoră de transport pe termen lung.
Discuțiile de vineri se vor concentra pe:
- identificarea unor soluții reale pentru reducerea traficului tot mai aglomerat;
- analiza fezabilității tehnice și financiare;
- evaluarea șanselor ca proiectul să fie inclus într-o linie de finanțare europeană.
Traseul orientativ propus include zone strategice din oraș și din proximitatea sa:
Parc Industrial – pod Cerna – Splai Bahlui – Cantemir – Podu Roș – Tudor Vladimirescu – Gara Centrală – Nicolina – Bucium – Granit – Păcurari – Aeroport.
Un asemenea traseu ar crea o conexiune rapidă între cartiere, zona industrială și aeroport, reducând presiunea asupra infrastructurii rutiere.
Ce înseamnă un tren suspendat (monorail)
Un monorail este un tip de tren urban care circulă pe o singură șină, de obicei amplasată deasupra solului. Sistemul:
- are un impact redus asupra mediului;
- este mai silențios decât transportul clasic;
- poate fi construit fără a afecta semnificativ circulația rutieră;
- poate transporta atât pasageri, cât și marfă.
Vehiculele se pot deplasa suspendate sau deasupra șinei, iar traseele pot fi adaptate inclusiv pentru tuneluri sau secțiuni la sol.
Monorailurile sunt deja folosite pe scară largă în diverse zone urbane:
SUA: sistemele Disney din Florida și California, trenurile suspendate din San Francisco și Miami.
Europa: trenul suspendat al Universității din Dortmund, dezvoltat de Siemens, precum și proiecte similare în curs la Aeroportul Internațional Düsseldorf.