În prima zi de Paște, deţinuţii vor servi la micul dejun ceai, pâine, brânză şi mezeluri. La prânz, vor avea parte de o masă festivă cu un ou roşu, pâine, ceapă verde, ridichie şi drob. Apoi vor servi ciorbă de miel/porc/vită/pui în funcţie de regim. Cei care nu mănâncă porc – de exemplu musulmanii – vor putea opta pentru alt preparat asemănător, conform unor surse din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor.
La prânz, deținuții vor primi piure de cartofi cu friptură de porc/vită/ miel/pui cu sos, iar la desert vor primi 200 de grame de cozonac şi o răcoritoare fără zahăr. La cină, aceştia vor servo pilaf de orez cu carne. De asemenea, vor putea opta pentru porc, vită, miel sau pui, conform Gândul.ro.
La cină, aceştia vor mânca pilaf de orez cu carne. De asemenea, vor putea opta pentru porc, vită, miel sau pui. A doua zi de Paşte, deţinuţii vor primi alt meniu, puţin diferit de cel din ziua precedentă.
Prima zi de Paște:
Mic dejun:
Ceai, brânză, mezeluri (în funcție de regim, religie);
Prânz festiv:
Cină:
Mic dejun:
Prânz festiv:
Cină:
Pe lângă meniul special de Paște, spre deosebire de anul trecut în care deținuții nu au avut parte de vizite, anul acesta vor putea primi și un pachet suplimentar de la rude.