Impozitul care îngroapă firmele românești: avertisment dur despre taxa ce poate provoca un val de falimente

Un impozit – impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA) – introdus cu promisiunea că va lovi marile multinaționale riscă să devină cea mai periculoasă capcană fiscală pentru companiile românești.

Impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA), prezentat inițial ca o „revoluție” împotriva exportului de profit, s-a transformat într-un mecanism care sufocă exact firmele care susțin economia națională. După doi ani de aplicare, efectele sunt clare: insolvențe, investiții înghețate, disponibilizări și o presiune uriașă asupra sectoarelor cu marje reduse. Totul, în timp ce scopul declarat — descurajarea optimizărilor fiscale ale grupurilor multinaționale — nu a fost atins.

Cum a apărut IMCA și de ce a fost aplicat greșit

Ideea impozitului minim pe cifra de afaceri s-a născut în 2023, în mijlocul unei dezbateri tensionate despre modul în care multinaționalele își mută profiturile prin diverse mecanisme de optimizare fiscală, arată Dan Manolescu, consultant fiscal, Președintele Camerei Consultanților Fiscali. Propunerea inițială era simplă: marile grupuri străine trebuie să plătească un nivel minim de impozitare, indiferent de artificiile fiscale pe care le folosesc.

Însă, la scurt timp după aceea, autoritățile au descoperit o realitate juridică dură: nu pot crea un impozit diferențiat în funcție de naționalitatea capitalului. Fiscul nu poate formula o taxă „pentru multinaționale” și alta pentru firmele românești. În consecință, guvernul a luat o decizie radicală — a extins impozitul la toate companiile mari din România. Așa a apărut capcana: printre firmele încadrate în categoria „mari contribuabili” se află și unele dintre cele mai solide companii românești, cu mii de angajați și cu modele de business bazate pe volume mari și marje mici. Exact acelea care nu au flexibilitatea de a compensa o taxă aplicată direct pe cifra de afaceri.

11:45, 30.11.2025 • ECONOMIE

Un aeroport în valoare de peste 1 miliard de euro este inactiv în Spania: cum un proiect ambițios a devenit un eșec răsunător

08:40, 26.11.2025 • ACTUALITATE

Procurorii efectuează percheziții în dosarul falimentului Euroins

De ce IMCA lovește doar acolo unde nu trebuie

Pentru sectoarele în care marjele sunt reduse în mod natural, IMCA funcționează ca un impozit pe profit chiar și atunci când compania are pierderi. Rezultatul este un paradox fiscal unic în Europa: firme care nu au profit sunt obligate să plătească un impozit minim.

Afectate sunt domenii vitale pentru economia românească:

• distribuție de produse și bunuri de larg consum,
• carburanți și energie,
• lanțuri farmaceutice și medicale unde prețurile sunt reglementate,
• agrobusiness,
• transport și logistică,
• industrii cu accize mari incluse în preț, unde marja reală este infimă.

În toate aceste domenii, creșterea prețurilor este fie imposibilă prin lege, fie riscantă comercial. Prin urmare, impozitul trebuie plătit din capital propriu, din împrumuturi sau prin tăieri masive de costuri. Ceea ce, în timp, împinge companiile spre insolvență.

Semnal de alarmă: impozitul provoacă datorii, concedieri și blocaje financiare

La doi ani de la implementare, consecințele sunt tot mai vizibile. Experți fiscali și reprezentanți ai mediului de afaceri vorbesc despre:

• creșteri abrupte ale datoriilor,
• dezechilibre financiare la firme cândva stabile,
• întârzieri la plata furnizorilor și efecte de domino în economie,
• înghețarea investițiilor,
• restructurări și concedieri inevitabile.

Pentru unele companii, impozitul minim nu reprezintă doar o povară fiscală suplimentară, ci un risc direct la adresa continuității operațiunilor. Există deja cazuri în care firme profitabile în anii anteriori au intrat în insolvență, nu din lipsă de performanță, ci din cauza presiunii fiscale disproporționate.

De ce niciun stat dezvoltat nu folosește un astfel de impozit

Un element esențial, rar menționat în dezbaterea politică, este că niciun stat din OECD nu aplică un impozit generalizat pe cifra de afaceri. Mecanismul a fost discutat doar în contextul economiei digitale, pentru a taxa marii giganți globali care puteau evita impozitarea tradițională.

În acele cazuri, o astfel de taxă avea logică — companii digitale cu marje uriașe, active intangibile și operațiuni transfrontaliere greu de impozitat clasic.

România a făcut însă o mutare fără precedent: a aplicat impozitul în economia tradițională, pe companii cu marje mici și costuri ridicate. Practic, a introdus un mecanism gândit pentru Big Tech în industrii precum distribuție, agrobusiness sau transport.

În nicio altă țară dezvoltată, impozitul pe cifra de afaceri nu este folosit ca instrument generalizat de colectare a veniturilor bugetare. Motivele sunt evidente: taxa distorsionează piața, lovește companiile cu marje mici și poate duce la falimente în lanț.

Mecanismul matematic ce condamnă firmele românești

Problema nu este doar conceptuală, ci și matematică. Un impozit procentual aplicat rulajului ignoră complet diferențele de profitabilitate dintre industrii. Două companii cu aceeași cifră de afaceri, dar marje diferite, sunt tratate identic, în timp ce povara fiscală reală este disproporționată.

Pentru firmele cu marje de 1-3%, impozitul minim devine practic un impozit pe profit mult mai mare decât în cazul companiilor cu marje ridicate. Rezultatul este inevitabil: companiile cu modele de business corecte, perfect sustenabile într-un cadru fiscal normal, sunt împinse spre faliment.

Astfel, IMCA nu taxează profitul ascuns, ci modele legitime de afaceri. Problemele apar pentru că taxa:

• nu ține cont de structura costurilor,
• nu reflectă realitatea operațională,
• penalizează sectoarele cu rulaje mari,
• distorsionează concurența,
• lovește cel mai puternic fix firmele românești solide, care asigură locuri de muncă și plătesc taxe reale.

De ce IMCA este considerat un eșec fiscal și ce urmează

Economiștii și consultanții fiscali transmit un mesaj tot mai ferm: IMCA nu poate fi reparat prin ajustări minore. Este un mecanism care a ratat complet scopul declarat și a creat noi probleme economice majore.

În loc să limiteze exportul de profit al multinaționalelor, impozitul:

• afectează disproporționat firmele românești mari,
• reduce competitivitatea,
• descurajează investițiile,
• amplifică riscurile sistemice.

În prezent, mediul de afaceri avertizează că, dacă impozitul nu este retras rapid, România riscă să piardă exact companiile care asigură stabilitatea economică. Firmele românești corecte, cu mii de angajați, ajung într-un punct critic: ori supraviețuiesc sacrificând investițiile, ori cedează presiunii fiscale.