Capcana Science-Fiction: cum transformă miliardarii planetei avertismentele apocaliptice în planuri de afaceri

Pe măsură ce ne apropiem de începutul unui nou an, discuțiile despre viitor devin tot mai frecvente. De la inginerie genetică și inteligență artificială până la explorarea spațiului, multe dintre așteptările publice sunt influențate de literatura și cinematografia science-fiction. Însă, avertizează unii jurnaliști și autori de gen, aceste proiecții sunt adesea înțelese greșit, cu efecte concrete asupra deciziilor tehnologice, economice și politice.

Potrivit unei analize formulate din perspectiva unui jurnalist de știință care scrie și literatură SF, există două erori majore recurente în modul în care societatea interpretează science-fictionul: transformarea avertismentelor în planuri de acțiune și tratarea ficțiunii ca pe o schiță exactă a viitorului, scrie New Scientist.

„Problema Torment Nexus”: când avertismentul devine model

Prima eroare este cunoscută sub numele de „Torment Nexus Problem”, termen popularizat de satiristul Alex Blechman într-o postare devenită virală. Ideea este simplă: o tehnologie imaginară creată într-o poveste ca avertisment este preluată din context și transformată în obiectiv real.

Un exemplu frecvent invocat este compania Palantir, cofondată de miliardarul Peter Thiel. Numele provine din „palantíri”, pietrele de vedere din universul lui J.R.R. Tolkien, care în poveste corup și distrug mințile celor care le folosesc. În realitate, Palantir dezvoltă tehnologii de analiză a datelor și supraveghere, utilizate inclusiv de armata israeliană în Gaza și de guvernul Statelor Unite pentru monitorizarea anumitor categorii de migranți. Alegerea simbolului, susțin criticii, ignoră mesajul moral al sursei literare.

Un alt exemplu este decizia lui Mark Zuckerberg de a redenumi Facebook în Meta și de a orienta compania spre realitatea virtuală, inspirându-se din „metaversul” descris de Neal Stephenson în romanul Snow Crash. În ficțiune, acest spațiu virtual este un mediu corporatist ostil, asociat cu manipularea și degradarea cognitivă a utilizatorilor. Cu toate acestea, conceptul a fost adoptat ca ideal tehnologic, fără o reflecție amplă asupra sensului său critic.

„Problema Blueprint”: ficțiunea ca plan prestabilit

A doua eroare este ceea ce autorul numește „Blueprint Problem” – convingerea că science-fictionul oferă o hartă fidelă a viitorului și că progresul constă în replicarea scenariilor imaginate în cărți și filme.

Această abordare a influențat inclusiv primele programe spațiale din anii ’50, care au pus accent pe trimiterea oamenilor în spațiu, în detrimentul explorării robotice. Generații întregi crescuseră cu eroi care pilotau nave și colonizau planete. În realitate, cele mai importante descoperiri recente din spațiu au fost realizate de roboți și sonde autonome – de la explorarea planetei Marte la misiuni care au colectat mostre de asteroizi. Cu toate acestea, atenția publică și mediatică rămâne adesea concentrată pe zborurile cu echipaj uman sau pe inițiativele comerciale ale unor miliardari.

Un fenomen similar poate fi observat și în jurul inteligenței artificiale. Literatura SF a creat așteptarea unor roboți umanoizi, medici holografici sau asistenți omniscienți. În practică, dezvoltarea AI urmează traiectorii diferite, mai fragmentate și mai limitate, dar discursul public continuă să fie alimentat de imagini ficționale.

Ce este, de fapt, science-fictionul

Potrivit acestei perspective, science-fictionul nu ar trebui tratat ca un manual de instrucțiuni pentru viitor. El nu este nici hartă, nici rețetă, nici predicție. Mai degrabă, este un mod de a pune sub semnul întrebării realitatea prezentă și de a explora alternative.

Această idee a stat și la baza volumului We Will Rise Again, o antologie SF despre schimbare socială, coordonată de autor alături de Karen Lord și Malka Older. Cartea reunește povestiri și eseuri care pleacă de la premisa că viitorul nu este predestinat, ci modelat continuu de deciziile și valorile societății.

Privită din această cheie, literatura SF invită la întrebări fundamentale: de ce organizăm lumea într-un anumit fel, de ce acceptăm anumite convenții sociale sau tehnologice ca fiind inevitabile și ce alternative ar putea exista. Aceste întrebări, susține autorul, reprezintă miza reală a genului.

Dincolo de imitație

Concluzia este una pragmatică: construirea unui viitor mai bun nu poate porni din copierea unor idei ficționale desprinse din context. Science-fictionul nu oferă soluții gata făcute, ci un exercițiu de imaginație critică. A-l citi corect înseamnă a înțelege nu doar tehnologia descrisă, ci și avertismentul sau dilema morală pe care o propune.