Crizele care pot zgudui Europa în 2026. Nemții de la Blick au făcut o analiză a provocărilor care pândesc UE

Publicat: 02 ian. 2026, 08:00, de Marian Apipie, în ACTUALITATE , ? cititori
Crizele care pot zgudui Europa în 2026. Nemții de la Blick au făcut o analiză a provocărilor care pândesc UE
Sursa foto: consilium.europa.eu

Anul 2026 va fi unul cu mari provocări pentru Uniunea Europeană și principalii săi parteneri, avertizează publicația germană Blick. Întâlnirile de la Davos și München vor fi momente cheie pentru decizii strategice, iar cinci crize majore riscă să testeze rezistența politică și economică a Europei.

Crizele care pot zgudui Europa în 2026

Care ar fi crizele care pot zgudui Europa în 2026? Conform unei analize a nemților de la Blick, întâlnirile de la Davos, între 19 și 23 ianuarie, și München, între 13 și 15 februarie, vor fi momente esențiale pentru discuții strategice. Aceasta a evidențiat cinci crize care ar putea zgudui Europa în 2026, informează stiripesurse.ro.

În prima parte a analizei se evidențiază reuniunea crucială găzduită de Emmanuel Macron la Paris, pe 6 ianuarie 2026, alături de liderii europeni și președintele Volodimir Zelenski, unde se va discuta sprijinul acordat Ucrainei.

Europenii trebuie să ia decizii esențiale cu privire la garanțiile de securitate pentru Ucraina, la modul de utilizare a împrumutului comunitar de 90 de miliarde de euro aprobat la Bruxelles pe 18 decembrie și la perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană, pe care Statele Unite o urmăresc pentru 2027.

Situația din Groenlanda dorită de Trump

În continuare, publicația Blick scoate în evidență situația din Groenlanda. Se cunoaște faptul că Donald Trump își dorește acest teritoriu, repetând în nenumărate rânduri acest lucru, președintele american numind și un emisar special, fostul guvernator al Louisianei, Jeff Landry, pentru negocieri în această chestiune.

Danemarca, țară responsabilă pentru suveranitatea Groenlandei, răspunde însă prin fermitate diplomatică și investiții în armament american, în valoare de 2,8 miliarde de dolari.

Statele Unite își doresc alte baze militare în Groenlanda, indispensabile proiectului „Golden Dome“, viitorul scut antirachetă. De asemenea, urmăresc resursele naturale ale Groenlandei și controlul rutei comerciale arctice. Totuși, Uniunea Europeană evită să se implice în această problemă strategică.

Tensiunile dintre Uniunea Europeană și giganții tehnologici americani continuă să escaladeze

În continuare, tensiunile dintre Uniunea Europeană și giganții tehnologici americani continuă să escaladeze. Blick menționează că Washingtonul a refuzat viza pentru fostul comisar european Thierry Breton, în semn de protest față de măsurile europene considerate restrictive, scrie Libertatea.

Printr-un ordin executiv semnat de Donald Trump pe 21 februarie 2025, Statele Unite au anunțat măsuri de protecție pentru companiile digitale americane, acuzând UE de adoptarea unor politici care afectează suveranitatea economică a SUA.

Vizita lui Emmanuel Macron în China

Vizita lui Emmanuel Macron în China, între 5 și 7 decembrie, a ilustrat dificultățile întâmpinate de UE în relațiile comerciale cu Beijingul. Potrivit publicației citate, China a refuzat să o primească pe Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, în timpul acestei vizite.

În plus, UE a fost criticată pentru gestionarea relațiilor comerciale cu China, în special în contextul deficitului comercial de 305 miliarde de euro înregistrat în 2024. În ciuda presiunilor exercitate de producătorii germani pentru a limita dependența de China, provocările economice și preferințele consumatorilor europeni complică situația.

Crizele care pot zgudui Europa în 2026. Acordul de liber schimb cu țările Mercosur

Un alt punct sensibil pentru UE este acordul de liber schimb cu țările Mercosur, care include Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay. Summitul de la Bruxelles din 18 decembrie a adus doar o amânare, iar semnarea acordului este programată pentru 12 ianuarie la Asunción, Paraguay.

Blick subliniază că Franța și alte țări membre cer garanții suplimentare pentru protejarea sectorului agricol, în timp ce UE încearcă să își extindă piețele pentru a contracara tarifele americane. Acest acord scoate la iveală dificultatea Uniunii de a proteja segmentele vulnerabile ale populației, expuse concurenței pe piața globală.

Citește și: Papa Leon al XIV-lea, mesaj în prima zi din noul an: „Lumea nu se salvează ascuțind săbii“