De ce renunţăm atât de repede la rezoluţiile făcute de Anul Nou

În fiecare an, pe 1 ianuarie, lumea pare să pornească simultan la drum. Agendele sunt deschise la prima pagină, aplicațiile de fitness sunt descărcate, iar promisiunile făcute în fața oglinzii sună hotărât: mai mult sport, mai puține excese, mai multă disciplină. Este momentul simbolic al restartului personal, o linie trasată între „cine am fost” și „cine vom deveni”.

Doar că entuziasmul se evaporă rapid. În câteva săptămâni, bicicletele de fitness devin suport pentru haine, notificările de la aplicațiile de productivitate sunt ignorate, iar rezoluțiile ambițioase ajung să provoace mai degrabă un zâmbet amar. Fenomenul este atât de comun, încât a devenit aproape o glumă colectivă. Dar, spun cercetătorii, nu este vorba despre lipsă de voință sau caracter slab, ci despre modul în care funcționează creierul uman.

Eșecul, regula și nu excepția

Datele sunt clare și greu de contestat. Un studiu britanic realizat pe peste 3.000 de persoane a arătat că 88% dintre rezoluțiile de Anul Nou eșuează. Aproximativ 25% dintre participanți renunță după prima săptămână, iar mai mult de jumătate abandonează obiectivele în primele șase luni. După doi ani, doar unul din cinci oameni mai respectă ceea ce și-a propus.

Cu toate acestea, ritualul se repetă anual. Persistența cu care revenim la aceleași promisiuni nu este irațională, spun specialiștii, ci profund umană. Creierul este construit pentru a spera și pentru a supraevalua șansele de succes, chiar și atunci când experiența anterioară ar trebui să ne facă mai prudenți.

06:55, 07.12.2025 • TEHNOLOGIE

Cercetătorii avertizează: mintea umană riscă să devină câmpul de luptă al viitorului

Cortexul prefrontal, „managerul” care cedează

În centrul acestui mecanism se află cortexul prefrontal, regiunea responsabilă de luarea deciziilor, controlul impulsurilor și planificarea pe termen lung. Este, metaforic vorbind, directorul de proiect al minții noastre. El coordonează obiective, prioritizează sarcini și încearcă să mențină disciplina.

Problema apare atunci când îi cerem prea mult. Listele de rezoluții încărcate, sport zilnic, dietă strictă, economii, productivitate maximă, duc la o suprasolicitare reală. Cortexul prefrontal intră într-o stare comparabilă cu epuizarea profesională, iar stresul cronic slăbește dramatic capacitatea de autocontrol.

Creierul „adoarme” cu ochii deschiși

O descoperire recentă a dus această explicație și mai departe. Un studiu publicat în 2024 în Proceedings of the National Academy of Sciences arată că, după perioade prelungite de control de sine, anumite regiuni ale creierului intră într-o stare asemănătoare somnului, chiar dacă persoana rămâne conștientă.

Erica Ordali, neurocercetător la Universitatea din Florența, explică fenomenul numit „somn local”: zonele suprasolicitate încep să producă unde cerebrale specifice somnului. În experimentele realizate, participanții supuși la sarcini cognitive intense au prezentat o scădere semnificativă a autocontrolului, devenind mai impulsivi și mai predispuși să abandoneze obiectivele stabilite.

Dopamina și capcana entuziasmului

Un alt actor-cheie este dopamina. Deși este adesea numită „hormonul plăcerii”, rolul ei este mai degrabă acela de mesager al anticipării recompensei. Când ne imaginăm succesul, slăbirea rapidă, performanțele sportive, câștigurile financiare, creierul eliberează dopamină, generând un val de euforie.

Această reacție chimică ne convinge că „de data aceasta va funcționa”, dar creează și așteptări nerealiste. Când progresul real este lent, diferența dintre entuziasmul inițial și realitate devine frustrantă, iar motivația se prăbușește.

Neurocercetările coordonate de Tali Sharot descriu acest mecanism drept „biasul optimismului”: tendința de a supraestima șansele de succes și de a subestima obstacolele. În fața primelor dificultăți, dezamăgirea devine un factor decisiv în abandon.

Obiceiurile, fortăreața greu de cucerit

În ecuație intră și ganglionii bazali, structuri cerebrale implicate în formarea obiceiurilor. Aceștia preferă rutinele stabile și reacționează negativ la schimbări bruște. Un comportament repetat ani de zile, verificarea telefonului dimineața, gustările nesănătoase, sedentarismul, este susținut de circuite neuronale bine consolidate.

Înlocuirea lor cu obiceiuri noi presupune un consum mare de energie și o repetare constantă. Creierul „cere” recompensa familiară, iar rezoluțiile intră rapid în conflict cu acest sistem de automatism.

Strategii testate pentru a păcăli creierul

Cercetările recente sugerează câteva tactici eficiente. Prima este limitarea la o singură rezoluție majoră, pentru a evita supraîncărcarea cortexului prefrontal. A doua presupune construirea deliberată a unui obicei: un declanșator clar, o rutină simplă și o recompensă imediată.

Citeşte şi: Peste șase milioane de români își vor stabili rezoluții de Anul Nou privind finanțele personale

Dimensiunea obiectivului contează, de asemenea. Micro-schimbările, cinci minute de mișcare în loc de o oră, sunt mai ușor acceptate de creier. În plus, evenimentele simbolice precum începutul de an funcționează ca un „nou start” mental, permițând separarea eșecurilor trecute de prezent.

O altă strategie se bazează pe așa-numitul „bias al costurilor irecuperabile”: investițiile deja făcute cresc motivația de a continua. Creierul este mai dispus să mențină un comportament atunci când renunțarea ar însemna o pierdere vizibilă.

Înțelegerea acestor mecanisme schimbă perspectiva asupra rezoluțiilor de Anul Nou. Nu este o luptă cu voința, ci o negociere cu propriul creier, care funcționează după reguli bine definite, indiferent de entuziasmul de la miezul nopții dintre ani.