AUR anunță: „2024 poate fi anul reunificării României cu Republica Moldova”. Condiția de îndeplinit

Publicat: 05 mai 2021, 12:30, de Cezar Amariei, în Intern , ? cititori
AUR anunță: „2024 poate fi anul reunificării României cu Republica Moldova”. Condiția de îndeplinit

Dacă vor ajunge să fie majoritari în parlamentele din România și Republica Moldova, reprezentanții Alianței pentru Unirea Românilor consideră că 2024 ar putea fi termenul reunirii celor două state.

Întrebat când ar putea fi îndeplinit principalul deziderat al grupării politice, respectiv unirea românilor, copreședintele AUR, Claudiu Târziu, a avansat un termen.

2024, când sperăm să facem majoritate și în parlamentul de la București, și în cel de la Chișinău, este posibil să fie anul reunificării”, a spus Claudiu Târziu.

Gruparea a anunțat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că se va implica în alegerile parlamentare din Republica Moldova, din data de 11 iulie.