CEO-ul celei mai mari companii HR din lume: diploma de studii contează tot mai puțin la angajare
Tot mai mulți tineri din generația Z se confruntă cu șomajul, numărul acestora ajungând la milioane doar în Statele Unite. Acest lucru are loc pe fondul dispariției locurilor de muncă de nivel „entry level”, tot mai des preluate de inteligența artificială. CEO-ul Randstad, cea mai mare companie de recrutare din lume, confirmă o realitate resimțită deja de mulți proaspăt absolvenți: traseul clasic de la facultate la birou devine din ce în ce mai greu de urmat, scrie revista Fortune.
„Oamenii trebuie să reflecteze dacă – a lua un credit pentru studii, a merge la facultate și a fi instruiți sau educați pentru o profesie care se schimbă rapid – mai reprezintă sau nu calea corectă.
Cu toții am crescut cu părinți care ne spuneau: «du-te să faci ceva la facultate sau la universitate și apoi să lucrezi într-un birou»; acest drum, care a funcționat mult timp, începe să se destrame.
Se vede deja asta în faptul că absolvenților le este mai greu să-și găsească un loc de muncă. Se vede în profesii precum marketingul, comunicarea, designul… uitați-vă doar cât de bună este deja inteligența artificială la unele dintre aceste activități”, a declarat Sander van’t Noordende, directorul general global al Randstad, într-un interviu acordat revistei Fortune.
Sub conducerea lui, compania de HR plasează circa jumătate de milion de lucrători în locuri de muncă, în fiecare săptămână. Și vine cu vești proaste pentru cei care sperau că studiile superioare le vor asigura un job comod la birou: s-ar putea să aibă mai mult noroc ca barista, barmani sau în construcții.
Reduceri dramatice pe segmentul „entry level”
Lideri din Silicon Valley, dar și din alte mari companii, avertizează tot mai des că inteligența artificială:
- a ajuns deja la un nivel comparabil cu cel al angajaților aflați la început de carieră;
- ar putea reduce la jumătate numărul locurilor de muncă de birou, până în 2030.
Un studiu al Universității Stanford, publicat în august anul trecut, arată că această tehnologie are deja un „impact semnificativ și disproporționat” asupra generației Z.
„Joburile se vor schimba, și se schimbă deja, dar vor apărea și joburi noi. Există o cerere masivă pentru meserii calificate, ingineri mecanici, operatori de utilaje, ingineri de mentenanță, stivuitoriști, șoferi de camion”, a spus van’t Noordende.
Cu piața joburilor de birou aparent înghețată, van’t Noordende a mai spus că nu mai este „un sfat bun” ca părinții să îi îndemne pe tineri să-și urmeze pasiunile.
„Nu, să înveți o meserie sau un meșteșug ori o abilitate sau o profesie prin care să poți câștiga bine și să-ți întreții pe tine și familia ta este un sfat mult mai bun decât «urmează-ți pasiunea»”.
CEO-ul Randstad dă exemplul Marii Britanii
Ca să-și susțină punctul de vedere, el a amintit că guvernul Marii Britanii a anunțat recent un buget de 715 milioane de lire sterline pentru programe de ucenicie, menite să integreze zeci de mii de tineri șomeri în domenii considerate de viitor: ospitalitatea, retailul și inteligența artificială.
În cazul celor care aleg totuși să urmeze o facultate, van’t Noordende a subliniat că domeniile STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică) – studiate în China într-un ritm de două ori mai mare decât în Statele Unite și în unele regiuni ale Europei – vor rămâne, cel mai probabil, foarte căutate pe piața muncii.
Cât despre absolvenții care au constatat că diploma nu le oferă un avantaj real în găsirea unui loc de muncă, acesta a transmis un mesaj clar.
„Recalificați-vă. Învățarea de competențe noi este întotdeauna un lucru bun”.
Sander Van’t Noordende recunoaște că, pentru multe persoane, asta va presupune o schimbare de mentalitate, dar spune că nu este un eșec dacă ajungi să lucrezi în afara domeniului tău de studiu.