Justiția în „avarie” sau avaria ca argument? CSM apasă pe butonul de panică

Comunicatul, foarte recent, al Secției pentru judecători a CSM vine cu girofarul pornit și cu sirena la maximum: „Guvernul blochează justiția”, „deficit grav de personal”, „dreptul cetățeanului afectat”, „urgență națională”. Totul sună dramatic, responsabil, aproape civic. Și, atenție, o parte din date sunt reale: există un deficit de judecători, există instanțe subdimensionate, există un volum uriaș de dosare. Astea nu sunt invenții.

Problema apare în context. Pentru că acest apel „disperat” vine exact în momentul în care Guvernul încearcă, timid și chinuit, să atingă tabu-ul absolut al sistemului judiciar: pensiile speciale și statutul privilegiat al magistratului.

Ce spune CSM – și ce nu spune

CSM vorbește despre:
– 751 de posturi vacante
– un deficit de circa 15–20%
– 3,6 milioane de dosare într-un an
– 49 de judecătorii în „sistem de avarie”

Toate adevărate. Dar comunicatul ocolește elegant câteva lucruri esențiale:

1. Cine a creat deficitul?
   Sistemul judiciar nu s-a trezit ieri fără oameni. Deficitul este rezultatul ieșirilor masive la pensie, încurajate ani la rând printr-un regim privilegiat, care a transformat pensionarea timpurie într-o strategie financiară perfect rațională. Nu Guvernul a inventat asta în 2025.
2. De ce acum?
   Concursurile sunt suspendate printr-o lege fiscal-bugetară generală, într-un context de presiune bugetară severă. Exact aceeași logică a fost aplicată și în alte domenii, cu excepții punctuale. CSM cere însă tratament special, implicit afirmând că justiția trebuie să fie deasupra oricărei politici bugetare.
3. Ce înseamnă „instabilitatea statutului magistratului”?
   Traducere din limbaj instituțional: orice tentativă de reformă a pensiilor, a vârstei de retragere sau a beneficiilor este prezentată ca „atac la adresa corpului profesional”.

Adevărata miză: controlul ritmului reformei

Citit atent, comunicatul CSM nu este doar despre concursuri. Este despre pârghii.

Mesajul implicit este simplu:
👉 Dacă atingeți statutul nostru, sistemul se gripează.
👉 Dacă ne tăiați privilegiile, plecăm.
👉 Dacă nu ne dați derogări, justiția cade pe cetățeni.

Este o formă de șantaj instituțional soft, ambalat în limbaj tehnic și în grija pentru „accesul la justiție”. Nu agresiv, nu explicit, dar perfect lizibil.

De ce „avarie” sună convenabil

Sintagma „instanțe în sistem de avarie” este extrem de bine aleasă. Creează urgență, emoție, panică publică. Problema e că avarie nu înseamnă colaps, ci funcționare sub parametri. Iar sistemul judiciar românesc funcționează sub parametri de ani de zile – inclusiv atunci când pensiile speciale erau intacte și concursurile nu erau suspendate.

Cu alte cuvinte:
Justiția n-a ajuns în avarie pentru că Guvernul a blocat concursurile.
Justiția e în avarie pentru că nu a fost reformată la timp, iar acum plătește factura.

Ce nu suportă sistemul: legătura dintre resursa umană și privilegii

Guvernul, conștient sau nu, a pus degetul pe rană: dacă vrei să reformezi pensiile speciale, trebuie să accepți o perioadă de tensiune în sistem. Nu poți avea și reformă, și liniște, și plecări fără costuri.

CSM încearcă exact opusul: să păstreze ritmul recrutărilor, în timp ce păstrează regimul privilegiilor, invocând interesul public. E o mișcare clasică: separarea artificială a „resurselor umane” de „statut”.

În realitate, ele sunt inseparabile.

Da, cetățeanul e afectat. Dar nu de unde spune CSM

Accesul la justiție e afectat, fără îndoială. Dar nu doar pentru că lipsesc judecători. Ci și pentru că:
– dosarele sunt prost administrate
– procedurile sunt greoaie
– instanțele sunt sufocate de cauze repetitive
– digitalizarea e fragmentară
– iar responsabilitatea managerială e difuză

Toate acestea nu apar în comunicat. Pentru că ar însemna o autocritică.

Nu e un apel, e o poziționare de forță

Comunicatul CSM nu este un strigăt disperat, ci o repoziționare strategică într-un moment cheie. Este semnalul că sistemul judiciar nu va accepta ușor să fie tratat ca orice altă componentă a statului român.

Guvernul are, pentru prima dată după mult timp, o dilemă reală:
– cedează presiunii și deblochează tot, menținând status quo-ul;
– sau își asumă conflictul, cu riscul unor disfuncții temporare, dar cu șansa unei reforme reale.

Indiferent de soluție, un lucru e clar: justiția nu mai poate fi reformată fără rezistență.
Iar cine se miră acum de acest comunicat n-a înțeles nimic din mecanismele de autoapărare ale Sistemului.