CNI reia lucrările la Bazinul Olimpic din Brăila, oprite în urmă cu zece ani în stadiul de 95% din construcție
Compania Națională de Investiții (CNI) a anunțat reluarea lucrărilor de construire a Bazinului Olimpic de Înot din Brăila, care au fost stopate în 2015, când complexul sportiv era realizat în procent de 95%.
În acest an s-ar putea încheia odiseea celei mai tergiversate investiții din portofoliul Companiei Naționale de Investiții (CNI), Bazinul Olimpic de Înot de la Brăila. Lucrările au fost oprite în 2015, când complexul sportiv era realizat în procent de 95%. Au urmat zece ani de tergiversări, în care reprezentanții CNI n-au reușit să găsească o firmă care să execute restul de 5% din lucrări.
CNI a anunțat, recent, emiterea ordinului de începere a lucrărilor de finalizare a lucrărilor după ce contractul a fost atribuit companiei Construcții Erbașu SA.
„Compania Națională de Investiții a desemnat Construcții Erbașu pentru continuarea și finalizarea lucrărilor la Bazinul Olimpic din Brăila. Contractul semnat permite preluarea șantierului în stadiul existent și finalizarea lucrărilor prin realizarea intervențiilor necesare de arhitectură, instalații, echipamente și amenajări exterioare. Proiectul este finanțat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții, beneficiarul final fiind Consiliul Județean Brăila”, se spune în anunțul CNI.
Bazinul Olimpic de la Brăila ar putea fi inaugurat în toamna acestui an
La rândul lor, reprezentanții Construcții Erbașu SA au anunțat că au început organizarea de șantier, curățarea amplasamentului și punerea în siguranță a construcțiilor, lucrările urmând să fie finalizate în termen de opt luni:
„Deși lucrările au avut un traseu fragmentat de-a lungul timpului, proiectul revine în execuție, iar contractul semnat ne oferă cadrul necesar pentru a prelua șantierul în forma existentă și a-l duce la final în cele 8 luni prevăzute.
Proiectul include lucrări de arhitectură, instalații, echipamente, rețele și amenajări exterioare, astfel încât bazinul să funcționeze la standarde moderne și să devină un spațiu sigur și performant pentru sportivi și comunitate”.
Contractul pentru finalizarea lucrărilor, în valoare de 32 milioane lei, a fost încheiat de CNI cu Construcții Erbașu SA în luna aprilie, dar au urmat șapte luni în care au fost obținute autorizațiile pentru continuarea lucrărilor.
Odiseea Bazinului Olimpic de Înot de la Brăila, 25 de ani de promisiuni, proiecte fără finanțare și lucrări tergiversate
Povestea Bazinului Olimpic de Înot de la Brăila a început în urmă cu 25 de ani, când se vorbea de „școala de înot de la Brăila”, după performanțele campioanelor olimpice Diana Mocanu și Camelia Potec.
Diana Mocanu a câștigat două medalii de aur la Olimpiada de la Sidney, din anul 2000, în probele de 100 și 200 de metri spate. La proba de 200 de metri spate, Diana Mocanu a obținut, în 2001, medalia de aur la Campionatul Mondial de la Fukuoka.
Camelia Potec a obținut la Campionatele Europene din 1999, de la Istanbul, medaliile de aur la probele de 200 și 400 de metri liber, iar La Olimpiada de la Atena, din 2004, a cucerit medalia de aur la 200 metri liber. De-a lungul carierei a obținut 21 de medalii la competiții internaționale, una la Olimpiadă, trei la „Mondiale” și 17 la „Europene”, dintre care 4 de aur și 3 de argint.
În 2010, proiectul a fost elaborat de administrația locală, dar nu exista o sursă de finanțare. În ianuarie 2015 a fost încheiat un acord între Ministerul Tineretului și Sportului și Ministerul Dezvoltării care avea ca obiectiv construirea Bazinului Olimpic de Înot de la Brăila, finanțarea fiind asigurată de Ministerul Dezvoltării, care derula contractul prin CNI.
În mai 2015, au început lucrările, realizate de Midanne Invest Grup SRL. Lucrările erau în grafic, stadiul construirii Bazinului Olimpic ajunsese la 95%, dar au apărut unele probleme financiare și firma de construcții a stopat lucrările.
În august 2021, contractul cu Midanne Invest Grup SRL a fost reziliat ministrul Dezvoltării de la vremea aceea, Cseke Attila, care în cursul unei vizite la Brăila a constatat că nu e nimeni pe șantierul Bazinului Olimpic.
Au mai fost câteva tentative de reluare a lucrărilor, dar la licitațiile organizate de CNI nu s-a mai prezentat nicio firmă de construcții din cauză că firma care urma să continue lucrările trebuia să își asume responsabilitatea și pentru garanția lucrărilor executate de Midanne Invest Group SRL.
Aceeași soartă au avut-o și Bazinul Olimpic de Înot de la Galați, un bazin în aer liber construit în anii 80 lângă Sala Sporturilor și Stadionul „Dunărea”. La începutul anilor 90 a fost transformat într-un restaurant cu piscină, iar după acel episod s-a degradat și a fost închis. Prin 2015 s-a încercat o reabilitare a bazinului de către CNI, dar și acele lucrări au fost abandonate.
