Execuție în SUA: Alex Pretti nu era înarmat. Martorii desființează versiunea oficială a agenților federali
Doi martori ai incidentului soldat cu moartea lui Alex Pretti, un asistent medical de terapie intensivă în vârstă de 37 de ani, au declarat sub jurământ că acesta nu avea asupra sa o armă în momentul în care s-a apropiat de agenți federali, sâmbătă, în Minneapolis. Mărturiile contrazic afirmațiile unor oficiali ai administrației Trump, care au susținut că Pretti ar fi fost un „individ înarmat”, iar împușcarea sa ar fi avut loc în legitimă apărare.
Declarațiile au fost depuse în instanță, în Minnesota, la câteva ore după incident, în cadrul unui proces intentat de ACLU în numele protestatarilor din Minneapolis împotriva secretarului pentru securitate internă, Kristi Noem, și a altor oficiali implicați în operațiunile federale de imigrație din oraș, conform The Guardian.
Primul martor este femeia care a filmat cel mai clar momentul împușcării. Identitatea acesteia a fost anonimizată în documentele publice. Ea s-a prezentat drept animator pentru copii, specializat în pictură pe față, și a declarat că a ajuns la fața locului în drum spre serviciu, motivând că urmărește activitatea agenților de imigrație din comunitatea sa.
Potrivit depoziției, Alex Pretti s-a apropiat de agenți după ce aceștia au trântit la pământ o altă persoană aflată în zonă. Femeia a afirmat că Pretti încerca să o ajute pe aceasta să se ridice. În acel moment, un agent ar fi pulverizat un agent chimic asupra lui Pretti și asupra femeii pe care acesta o sprijinea.
Martora a declarat că nu l-a văzut pe Pretti având o armă în niciun moment. Ea a relatat că agenții l-au imobilizat la sol, după care mai mulți dintre ei au deschis focul. „Nu l-am văzut să atingă agenții și nu părea să opună rezistență. Încerca doar să ajute o femeie să se ridice. Nu am văzut nicio armă”, a spus aceasta în declarația depusă la tribunal.
Aceeași martoră a mai afirmat că relatările oficiale ale Departamentului pentru Securitate Internă nu corespund cu ceea ce a observat la fața locului, susținând că Pretti s-a apropiat de agenți cu telefonul mobil, pentru a filma, și nu cu o armă.
Al doilea martor este un medic în vârstă de 29 de ani, care a declarat că a văzut incidentul de la fereastra apartamentului său din apropiere. Acesta a spus că l-a auzit pe Pretti strigând către agenți înainte de împușcare, dar că nu l-a văzut atacându-i și nici având vreo armă.
După ce Pretti a fost împușcat, medicul a încercat să acorde primul ajutor, însă a declarat că agenții federali l-au împiedicat inițial să se apropie. El a precizat că niciunul dintre agenții aflați lângă victimă nu efectua manevre de resuscitare. După ce a reușit să ajungă la Pretti, medicul a constatat că acesta avea mai multe plăgi prin împușcare, inclusiv cel puțin trei în zona spatelui, una în partea superioară a pieptului și o posibilă rană la nivelul gâtului. Medicul a declarat că nu a detectat puls.
Mărturiile celor doi martori, coroborate cu imaginile video analizate de presă, contrazic afirmațiile unor oficiali de rang înalt ai administrației Trump, inclusiv ale președintelui, ale secretarului pentru securitate internă și ale unui comandant al poliției de frontieră, care au susținut că Alex Pretti ar fi fost un „individ înarmat” ce ar fi amenințat agenții federali.