Schimbare majoră la concediile medicale: Ce se întâmplă cu prima zi neplătită pentru bolnavii cronici. Anunțul Ministrului Sănătății
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a avut o întâlnire crucială cu reprezentanții asociațiilor de pacienți pentru a discuta noile reglementări privind concediile medicale, care urmează să intre în vigoare la 1 februarie 2026. Subiectul principal l-a constituit măsura controversată prin care prima zi de concediu medical nu mai este plătită, o decizie care afectează grav persoanele cu afecțiuni cronice. În urma dialogului, oficialul a propus o excepție importantă pentru această categorie vulnerabilă.
Ministrul Sătăntăţii: soluții pentru pacienții care au nevoie de internări repetate
Radu Gănescu, preşedintele Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC), a detaliat modul în care au decurs negocierile, subliniind deschiderea ministerului de a proteja pacienții care depind de vizitele regulate la spital.
„A fost o discuţie mult mai amplă pe mai multe subiecte, cea mai amplă discuţie a fost aceasta a concediilor medicale şi faptul că s-a prevăzut acea neplată pentru prima zi de concedii medicale, ne-am exprimat cu toţii îngrijorarea pentru că vorbim de pacienţi care de multe ori trebuie să meargă cel puţin o data pe lună la spital sau o dată la trei luni pentru investigaţii, tratament sau pentru diverse servicii medicale şi atunci ei vor fi primii care vor fi taxaţi, chiar dacă înţelegem că discuţia se doreşte a elimina cât mai mult din acele concedii medicale fictive”, a declarat Radu Gănescu.
Acesta a explicat că ministrul a venit cu o propunere concretă pentru a evita penalizarea financiară a bolnavilor cronici.
„Ca propunere, d-nul ministru a venit cu ideea de a găsi soluţii pentru acele persoane care îşi iau concedii repetitiv, ştiind cu toţii că pacienţii cronici trebuie să-şi ia concediu repetitiv în decursul unui an, să putem să nu-i taxăm pentru neplata acelei prime zile de concediu pentru că aceşti oameni chiar au nevoie să meargă la spital. Într-adevăr, să vedem cât de repede se poate implementa având în vedere că Ordonanţa de Urgenţă specifică intrarea în vigoare la 1 februarie. Am spus faptul că trebuie găsită o soluţie pentru aceşti pacienţi şi că nu trebuie taxaţi pentru că nevoia lor este una importantă de a merge la medic, nu să-i descurajăm să nu meargă la medic”, a adăugat președintele COPAC.
Externalizarea serviciilor: Tratament de la farmacie, nu din spital
O altă temă importantă a fost reducerea birocrației și a necesității concediilor medicale prin facilitarea accesului la tratament direct din farmacii, eliminând spitalizările de zi inutile.
„A fost şi o propunere de a externaliza cât mai multe servicii care se fac la ora actuală în spitalizare de zi. Sunt foarte mulţi pacienţi care încă sunt chemaţi la spitalizare de zi, fie o dată pe lună, fie o dată la trei luni pentru a lua o cutie de pastile sau pentru a lua nişte consumabile. Noi credem că odată cu externalizarea, să nu mai fie aceste achiziţii pe spital, să fie posibil doar cu o reţetă să mergi la farmacia din colţul blocului de domiciliu şi să-ţi iei tratamentul, cumva am scădea şi concediile, pentru că nu vrem să ne luăm concedii că nu avem noi ce face, ne pierdem o zi la spital”, a explicat Radu Gănescu.
De asemenea, s-a discutat despre actualizarea listei de medicamente compensate.
„A venit şi cu o idee salutară, cum că se va modifica iar HG720 şi vor intra 33 de noi molecule, pentru noi indicaţii terapeutice în cea mai scurtă perioadă. Asta este o veste bună pentru că vor fi pacienţi oncologici, boli rare, sau alte categorii care vor avea acces la noi terapii”, a precizat Gănescu.
Separarea bolii cronice de cea acută
Rosalina Lăpădatu, preşedintele Asociaţiei Pacienţilor cu Boli Autoimune, a subliniat necesitatea unei distincții clare în legislație pentru a permite aplicarea scutirilor.
„Eu gândindu-mă la cum este mai simplu de aplicat şi din punctul de vedere al modificărilor legislative, că cea mai simplă variantă este să separi boala cronică de boala acută. Noi avem acum majoritatea pacienţilor cronici încadraţi la ceea ce se numeşte boală obişnuită. Cred că o clarificare a ceea ce înseamnă boală, să fie boală acută şi boală cronică, şi atunci pacienţii cronici care sunt în programe naţionale şi care au nevoie de investigaţii permanent şi administrări de tratament să aibă această scutire la prima zi de concediu medical, să le fie plătită prima zi de concediu medical”, a declarat Rosalina Lăpădatu.
Aceasta a avertizat însă asupra problemelor logistice, având în vedere timpul scurt rămas până la implementare.
„De la 1 februarie se aplică Hotărârea de Guvern, timpul lăsat la dispoziţie a fost foarte scurt, Ministerul Sănătăţii trebuie să identifice ce acte normative trebuie să modifice astfel încât să intre în vigoare de la 1 februarie. Problema este că şi dacă se modificau actele normative aşa cum am propus şi s-a discutat astăzi, modelele de concedii medicale sunt tot cele vechi şi până tipăreşte Casa altele o să cam fie complicat”, a conchis președintele Asociației Pacienților cu Boli Autoimune.