Căpșunile Europei, munca nevăzută a românilor. Mărturia Cristinei, de pe câmpurile Germaniei

Sacrificiul nevăzut al muncitorilor români din agricultură: După Revoluție, mii de români au plecat din țară în căutarea unui trai mai bun. Cei mai mulți la cules căpșuni sau la alte activități agricole, deoarece agricultura din vestul Europei a devenit, pentru mulți, singura șansă de a câștiga bani pentru familiile rămase acasă. În spatele cifrelor și al exporturilor stau, însă, povești grele, despre muncă epuizantă, condiții dure și sănătate pierdută.

Cristina Horea are 56 de ani și a petrecut 15 ani muncind la cules de căpșuni în Germania. Prima dată a plecat în 2009. Ce a găsit acolo a fost departe de promisiunile făcute înainte de plecare.

„Dormeam 15–20 de fete într-o cameră”

Condițiile de trai au fost unele dintre cele mai dificile lucruri cu care s-a confruntat: „Erau aproape 150 de femei la două băi. Dormitul era groaznic. Eram 15–20 de fete într-o cameră.”

Ziua începea foarte devreme, fără timp pentru odihnă sau refacere: „Dimineața la patru eram în picioare, la cinci începea lucrul în câmp.”

Muncă până la lăsarea întunericului

Programul de lucru era lung și solicitant fizic, iar pauzele – minime: „Lucram până la ora 12:00. De la 12 la 12:30 aveam jumătate de oră pauză și apoi lucram până se însera.”

Uneori, munca se prelungea atât de mult încât lumina naturală nu mai era suficientă: „Uneori lucram așa de târziu încât aveam nevoie de lumina tractorului.”

La început, a plecat printr-o firmă românească, apoi a lucrat direct cu angajatori germani.

Plătiți la lădiță: multă muncă, bani puțini

Cristina spune că plata se făcea la cantitatea culeasă, nu la orele lucrate.

„Eram plătiți la lădiță, 3,02 euro de lădiță.”

Paradoxal, dacă munceai prea mult, câștigul putea scădea.

„Dacă făceai mai multe lădițe, îți scădea prețul pe lădiță. Nu trebuia să depășești 80–90 de euro pe zi.”

Munca în ploaie și presiunea marilor magazine

Una dintre cele mai grele încercări era munca în condiții meteo extreme.

„Era greu când lucram în ploaie. Ne țineau în ploaie să lucrăm. Ei aveau magazine foarte multe și aveau nevoie de marfă.”

Producția nu se oprea nici când vremea sau sănătatea muncitorilor nu permiteau.

„Nemâncați la timp, nedormiți” – prețul plătit cu sănătatea

Deși munca era dură, Cristina spune că angajatorii germani se purtau, în general, corect.

„Neamțul era un om bun. Dacă îți era rău, te ducea la medic, nu te lăsa să te chinui.”

Dar anii de efort constant și lipsurile și-au spus cuvântul.

„Urmările acestei munci se văd acum. Am două operații de ulcer și probleme de oase. Nemâncați la timp, nedormiți…”

Poveștile din spatele fructelor de pe raft

Cristina Horea este una dintre miile de românce care au ținut în spate agricultura Europei de Vest. În timp ce rafturile magazinelor erau pline, muncitorii sezonieri plăteau cu sănătatea lor acest confort.

Sacrificiul lor rămâne adesea nevăzut, dar fără aceste mâini muncite, multe recolte nu ar ajunge niciodată la consumatori. Povestea Cristinei este o mărturie despre curaj, rezistență și prețul dur al supraviețuirii departe de casă.