Daniel Breaz rupe tăcerea despre portofoliul de la Educație: „Nu m-a sunat nimeni din PNL să-mi reproșeze”. Ce spune despre proteste

Publicat: 04 feb. 2026, 14:44, de Ionut Jifcu, în Educație , ? cititori
Daniel Breaz rupe tăcerea despre portofoliul de la Educație: „Nu m-a sunat nimeni din PNL să-mi reproșeze”. Ce spune despre proteste
Sursa foto: Facebook/ Daniel Breaz

Numele rectorului Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Daniel Breaz, a apărut tot mai des în spațiul public în ultimele zile ca o posibilă propunere pentru preluarea portofoliului de ministru al Educației. Fost social-democrat și actual membru PNL, Daniel Breaz a intervenit miercuri pentru a clarifica situația legată de aceste speculații și pentru a explica poziția sa în raport cu partidul din care face parte.

Breaz despre portofoliul de ministru al Educaţiei

Prezent în cadrul unei emisiuni la Antena 3 CNN, Daniel Breaz a ținut să precizeze că, până în acest moment, nominalizarea sa rămâne la stadiul de scenariu vehiculat în presă, neexistând o ofertă concretă pusă pe masă de conducerea liberală. Acesta a adoptat o poziție de așteptare, subliniind că nu au avut loc negocieri formale pentru preluarea ministerului.

„Nu am avut discuţii oficiale pe această temă. Am văzut că sunt vehiculat de 2-3 zile ca posibil viitor ministru al Educației. Vom vedea dacă se va concretiza. Consider o chestiune de media rostogolită în presă”, a declarat Daniel Breaz.

Susținerea din interiorul PNL și trecutul politic

Un subiect sensibil abordat de rectorul din Alba Iulia a fost traseul său politic. Daniel Breaz a făcut trecerea de la PSD la PNL în urmă cu șapte ani, o mutare care ar putea genera discuții în interiorul partidului. Cu toate acestea, el susține că se bucură de sprijinul colegilor liberali și că expertiza sa în domeniul educațional este recunoscută și apreciată de aceștia. Breaz a ținut să demonteze ideea că ar exista o opoziție internă față de numirea sa.

„Am vorbit cu mulți colegi din PNL, am avut motivele mele pentru care am plecat din PSD acum 7 ani, am vrut să renunţ la politică, în PNL am fost dorit, și în domeniul meu de expertiză nu am auzit niciun coleg din PNL, nu m-a sunat sau nu mi-a reproşat că nu ar fi acord să fiu viitor ministru al Educației”, a explicat rectorul Universității din Alba Iulia.

Despre protestele profesorilor și dialogul cu sindicatele

Posibila numire a lui Daniel Breaz vine într-un moment tensionat pentru sistemul de învățământ, marcat de proteste de stradă ale cadrelor didactice. Întrebat cum vede rezolvarea acestor conflicte, posibilul viitor ministru a mizat pe cartea dialogului. Acesta a dezvăluit că a avut deja contacte informale cu reprezentanții angajaților din sistem pentru a discuta revendicările acestora.

„Prin dialog se pot rezolva problemele. Sunt și școli unde e greu să mulțumești pe toată lumea, mereu sunt și nemulțumiți”, a mai spus Daniel Breaz, menționând că a purtat o discuție chiar în dimineața zilei de miercuri cu un lider de sindicat.