Iarna revine în forță. Un nou val de ger și ninsori lovește România
Meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie au actualizat prognoza pentru următoarea perioadă și avertizează că, după un interval cu temperaturi peste normalul climatologic, România va fi lovită de un nou episod de frig accentuat. Începând din 8 februarie, vremea se răcește brusc, iar ninsorile și gerul revin în mai multe regiuni ale țării, fenomenul urmând să persiste cel puțin până la jumătatea lunii.
Temperaturile cresc temporar în România la început de februarie
Potrivit prognozei ANM, zilele de 4 și 5 februarie aduc valori termice mai ridicate decât cele înregistrate anterior, în special în sudul și estul țării. Cerul va fi mai mult noros, iar precipitațiile vor fi prezente în sud și sud-est, sub formă de ploaie, dar și pe arii restrânse în restul teritoriului.
La munte, în special în Carpații Meridionali, sunt așteptate precipitații mixte, cu posibilitatea formării poleiului. Vântul va avea intensificări notabile, mai ales în sudul Banatului și în zonele înalte din vestul Carpaților Meridionali, unde rafalele pot ajunge la 90–100 km/h, viscolind temporar ninsoarea.
Meteorologii precizează că „temperaturile minime vor fi cuprinse între -4 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 8 grade în Dealurile de Vest”, iar în sud și est se va semnala ceață pe suprafețe restrânse.
În Capitală, vremea va fi mai blândă față de noaptea precedentă, cu cer noros și ploi slabe trecătoare. Minimele vor oscila între 0 și 2 grade, existând condiții de ceață.
Intervalul 5–6 februarie: ploi, vânt și valori peste mediile climatologice
Încălzirea continuă și în intervalul 5–6 februarie, când temperaturile se vor situa peste normele perioadei, în special în vest, nord-vest, centru și sud-est. Ploile vor fi mai frecvente, iar în zonele montane înalte vor predomina ninsorile.
ANM avertizează că, „pe alocuri, cu probabilitate mai mare în Carpații de Curbură, masivele estice ale Carpaților Meridionali și în zona de deal a Munteniei, vor fi cantități de apă mai însemnate, în general de 20…25 l/mp”. Izolat, se poate forma polei.
Vântul va avea intensificări temporare în Banat, Moldova, Dobrogea și la munte, unde ninsoarea va fi viscolită, iar vizibilitatea redusă. Temperaturile maxime vor varia între 1–2 grade în sudul Olteniei și 14–16 grade în Banat și Crișana, în timp ce minimele vor fi cuprinse între -1 și 7 grade.
La București, cerul va rămâne noros, cu ploi temporare și o temperatură maximă de aproximativ 7 grade.
7–8 februarie: vreme mai caldă decât normalul, dar instabilă
În zilele de 7 și 8 februarie, valorile termice se vor menține peste mediile multianuale, mai ales în vest, nord-vest și centru. În regiunile extracarpatice, nebulozitatea va fi persistentă, iar precipitațiile vor lua forme diferite în funcție de zonă.
Ziua, în nordul Moldovei vor fi precipitații mixte, în timp ce în restul regiunii, în Dobrogea și estul Munteniei va ploua. Noaptea, cresc șansele de ceață și burniță. La munte, la altitudini mari, sunt așteptate precipitații mixte.
Temperaturile maxime se vor situa între 0 grade în nordul Moldovei și 15 grade în Dealurile de Vest, iar minimele între -4 și 6 grade.
În Capitală, vremea va fi în general închisă, cu ploi slabe la începutul intervalului, urmate de ceață și burniță. Maxima zilei va ajunge la 5 grade.
De pe 8 februarie, răcire accentuată și extinderea precipitațiilor
Începând din 8 februarie, vremea intră într-un proces de răcire, mai ales în regiunile intracarpatice. Deși temperaturile se vor menține ușor peste mediile perioadei, tendința este clar descendentă.
Ziua, estul și sudul țării vor fi dominate de nebulozitate joasă și ceață, asociată local cu ploi slabe. Noaptea, aria precipitațiilor se va extinde în cea mai mare parte a țării, iar în nord-est și centru vor apărea și lapovița și ninsoarea.
Meteorologii notează că „temperaturile maxime se vor încadra între 3 și 11 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -1 și 5 grade”.
Prognoza pentru 9–10 februarie indică instalarea unui nou val de ger, în special în jumătatea nordică a țării. Temperaturile vor scădea semnificativ, iar precipitațiile vor fi mai ales sub formă de ninsoare în Moldova și în zona montană.
În Transilvania și Maramureș sunt așteptate precipitații mixte, iar în sud vor predomina ploile. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în regiunile sudice.
Valorile termice maxime vor fi cuprinse între 2 și 10 grade, iar minimele pot coborî până la -6 grade, cele mai scăzute valori fiind prognozate în Moldova.
În București, cerul va fi mai mult noros, iar probabilitatea de precipitații va crește în a doua parte a zilei, în special sub formă de ploaie. Temperatura maximă va ajunge la 7 grade, iar minima la 0–1 grad.