Adio facturi de 3.500 de euro! Povestea familiei care s-a mutat definitiv în Grecia
Criza costului vieții și vremea mohorâtă din Marea Britanie determină tot mai multe familii să caute alternative radicale pentru un trai mai bun. Este și cazul Renae Wasik, o specialistă în PR în vârstă de 43 de ani, care, împreună cu soțul său Pawel și fiica lor de doi ani, a decis să renunțe la viața stresantă din Hertfordshire pentru liniștea insulei Lefkada, din Grecia.
Obosiți de iernile interminabile și de presiunea financiară constantă, cei doi au făcut pasul cel mare în luna noiembrie a anului trecut, stabilindu-se în satul Vasiliki.
„Simțeam că înnebunesc”, mărturisește femeia de 43 de ani, specialistă în PR, pentru Daily Express.
Aceasta a explicat că atmosfera generală devenise apăsătoare: „Cerul gri mă întrista și nu voiam ca fiica mea să crească în acest mediu”.
Au lăsat Anglia pentru Grecia
Unul dintre principalele motive ale mutării a fost povara financiară pe care o resimțeau în Marea Britanie, unde simpla supraviețuire lunară costa o avere.

sursa foto: Instagram
„În Marea Britanie plăteam aproape 3.000 de lire (aproximativ 3.500 de euro) pe lună pentru a trăi, inclusiv chirie, taxe locale şi utilități, pentru o casă cu o grădină mică”, explică ea.
Schimbarea peisajului a venit la pachet cu o reducere drastică a cheltuielilor și o îmbunătățire imediată a stării de spirit.
„Era ud, sumbru și obositor. Acum închiriem un Airbnb de sezon pentru 800 de euro (690 de lire) pe lună, pot să merg pe jos până la mare și mă trezesc simțindu-mă liberă”, a povestit Renae Wasik.
Impactul psihologic a fost resimțit încă din primele zile pe insulă, eliberarea de stresul cotidian fiind evidentă.
„În momentul în care am ajuns, eu şi soțul meu ne-am privit şi ne-am spus: «Oh, Doamne, am scăpat»”, povesteşte Renae.
Ea a descris ciclul epuizant din Anglia: „În Marea Britanie muncești ca să trăiești, iar la sfârşitul săptămânii ești atât de obosit că vrei doar să comanzi mâncare, ceea ce este atât de scump încât trebuie să munceşti şi mai mult. Aici, presiunea pur şi simplu a dispărut”.
Nu este o vacanță, ci un stil de viață integrat în comunitate
Deși imaginile de pe TikTok, unde Renae a strâns peste jumătate de milion de aprecieri, par desprinse din paradis, ea insistă că mutarea implică muncă și adaptare.

sursa foto: Instagram
„Unii spun că «nu e chiar aşa de uşor să trăiești și să lucrezi în străinătate», şi au dreptate”, explică ea. „Nu e uşor. Dar nici imposibil. Dacă este un obiectiv real, vei munci pentru el”.
Familia s-a integrat activ în comunitatea locală, oferind servicii în schimbul ospitalității grecești, evitând să fie doar simpli turiști pe termen lung.
„Lucrez în PR şi ajut la promovarea insulei în presă, gratuit. Pawel este zugrav şi a ajutat localnicii care aveau nevoie de muncitori calificați. Trăim într-un Airbnb de sezon, care rămâne gol toată iarna, iar când ne vom construi casa, vom angaja meşteşugari locali. Nu este o situație de doar «a lua, a lua, a lua»”, a adăugat Renae.
Totuși, viața pe insulă vine cu provocările ei, de la ploile frecvente la lipsa anumitor produse alimentare cu care erau obișnuiți.
„Dacă ai fost în Santorini sau Mykonos şi crezi că asta este viaţa reală, te așteaptă o surpriză”, avertizează ea.
„Plouă mult. Nu există confortul alimentelor. Am slăbit 3 kilograme pentru că nu pot să gust orice atunci când vreau. Uneori, sincer, nu mai pot să privesc încă un dovlecel. Dar sacrific confortul pentru linişte”.
Planuri definitive: O casă pe malul mării
Decizia de a pleca a fost influențată și de experiențele negative cu sistemul medical britanic, Renae povestind despre haosul întâmpinat în spitale.
„NHS are potențial, dar sistemul este haotic. Ni s-au pierdut analizele de sânge făcute, s-au anulat programări, fiica mea a fost ştearsă din sistemul de chirurgie în timp ce avea febră de 40 de grade şi au refuzat să ne vadă. A fost un haos”, reflectează ea.

sursa foto: Instagram
Acum, familia se bucură de un ritm lent, concentrat pe natură și timp de calitate, având planuri concrete de a rămâne permanent în Grecia.
„Ne trezim fără alarme. Bem cafeaua în pat. Lucrăm până la prânz, iar Rocca se joacă afară sau pictează. Prânzul este simplu, majoritatea zilelor mâncăm plăcinte cu spanac sau salată. Apoi explorăm: plaje, oraşe învecinate, numărăm pisici. Seara este relaxantă și plăcută. Gătim devreme, mâncăm pe la 17:00, poate facem o plimbare sau citim. Este liniştit şi relaxant”, descrie Renae noua rutină.
„Este pentru totdeauna”, confirmă Renae, dezvăluind și investiția imobiliară făcută: „Am cumpărat un teren de 4.600 de metri pătrați cu vedere la mare, la un preț mai mic decât al unui apartament cu o cameră în Bedfordshire. Ne vom construi casa aici”.
Până la finalizarea construcției, ei se vor muta într-o altă locuință accesibilă, bucurându-se de sprijinul localnicilor.
„Vecinul nostru ne dă uleiul de măsline de care avem nevoie şi îl vom ajuta la recoltare”, zâmbeşte Renae. „Toată lumea ajută pe toată lumea. Este o adevărată comunitate”.