Republica Moldova are un nou ambasador în România. Cine este Mihail Mîțu
Republica Moldova va avea noi ambasadori în România, Ucraina, Franța și China. Președinta Maia Sandu a semnat decretele de numire, publicate joi în Monitorul Oficial, potrivit Moldpres. Noul ambasador al Republicii Moldova la București va fi Mihail Mîțu.
Mihail Mîțu, numit ambasador al Republicii Moldova în România
Mihail Mîțu îl va înlocui pe Victor Chirilă la conducerea Ambasadei Republicii Moldova în România. Victor Chirilă, care ocupa acest post din noiembrie 2021, a fost numit ambasador în Ucraina.
Mihail Mîțu este născut în anul 1983 și, din 2022, deține funcția de secretar general în cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene de la Chișinău.
Parcursul diplomatic al noului ambasador
În perioada 2021–2022, Mihail Mîțu a fost șef al Protocolului în cadrul Aparatului Președintelui Republicii Moldova. Anterior, timp de doi ani, a activat ca și consilier în cadrul Ambasadei Republicii Moldova în România.
Parcursul său profesional a început în 2005, când a fost angajat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), în funcția de atașat în cadrul Secției Imunități și Privilegii din Departamentul Protocolului Diplomatic de Stat.
Ulterior, între 2006 și 2008, acesta a activat ca secretar III și apoi secretar II în cadrul Secției Ceremonial și Vizite a MAEIE. În 2008, Mihail Mîțu a fost detașat în misiune diplomatică la Ambasada Republicii Moldova în Regatul Suediei, unde a ocupat funcția de secretar I, fiind acreditat totodată și pentru Norvegia și Finlanda.
Ambasadori noi și în Ucraina, Franța și China
Conform decretelor semnate de președinta Maia Sandu, Victor Chirilă, actualul ambasador la București, va prelua funcția de ambasador al Republicii Moldova în Ucraina.
Totodată, Lorina Bălteanu a fost numită ambasador al Republicii Moldova în Franța, iar Petru Frunze va ocupa funcția de ambasador în China.
Alte decrete vizează numiri prin cumul. Vladislav Kulminski, ambasador al Republicii Moldova în Statele Unite ale Americii, a fost numit și ambasador în Mexic. Viorel Ursu, ambasador în Suedia, va reprezenta Republica Moldova, prin cumul, și în Islanda, Norvegia și Finlanda.
În același timp, președinta Maia Sandu a semnat decretele de rechemare a lui Ștefan Gorda din funcția de ambasador în Kazahstan și a Corinei Călugăru din postul de ambasador al Republicii Moldova în Franța.