Maia Sandu a respins nominalizarea la premiul Nobel pentru Pace. Pe cine propune

Publicat: 07 feb. 2026, 10:28, de Răzvan Aprozeanu, în Internațional , ? cititori
Maia Sandu a respins nominalizarea la premiul Nobel pentru Pace. Pe cine propune
Colaj Puterea. Sursa foto: Profimedia Images

Președinta Maia Sandu a afirmat că este onorată de propunerea de nominalizare la Premiul Nobel pentru Pace. Cu toate acestea, ea a subliniat că „există numeroase persoane nominalizate pentru această distincție”, declarația fiind făcută la postul TV8, potrivit Newsmaker.

Pe cine a propus Maia Sandu

În cadrul ediției din 5 februarie a emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8, Maia Sandu a afirmat că nu se pregătește pentru Premiul Nobel pentru Pace, dar, în schimb, propune cine ar trebui să-l câștige:

„Apreciez, bineînțeles. Sunt recunoscătoare pentru faptul că oamenii urmăresc țara noastră, că apreciază curajul și reziliența noastră, dar sunt mulți oameni nominalizați pentru acest premiu și azi m-am uitat la ucrainenii care au revenit acasă din Rusia, și aceștia sunt oamenii care merită premiul păcii, oamenii care își sacrifică viața pentru pace, pentru că ei vor să readucă pacea în țara lor, în satele lor, în orașele lor și pe continentul nostru. Aceștia sunt oamenii care merită cel mai mult să fie apreciați”, a spus președinta Republicii Moldova.

Propunerea președintei a stârnit reacții variate în Republica Moldova și România

Maia Sandu a fost propusă pentru nominalizare la Premiul Nobel pentru Pace de Arild Hermstad, deputat în Parlamentul Norvegiei și lider al Partidului Verzilor. Acesta a argumentat că, „în pofida presiunilor exercitate de Rusia”, Republica Moldova, sub conducerea sa, „a organizat alegeri libere și democratice, a consolidat statul de drept și a menținut un parcurs democratic pașnic”.

Propunerea a stârnit reacții diverse în Republica Moldova și în România. Unii au salutat inițiativa, în timp ce alții au criticat-o, susținând că presa ar fi transformat un „gest birocratic individual” într-o știre de interes național.

Comitetul Nobel primește, anual, câteva sute de propuneri

În fiecare an, Comitetul Nobel norvegian primește câteva sute de propuneri pentru Premiul Nobel pentru Pace. În 2025 au fost înregistrați 338 de candidați, iar recordul rămâne cel din 2016, cu 376 de nominalizări. După analiza tuturor candidaturilor eligibile, este realizată o listă scurtă a celor mai merituoși, supusă evaluărilor consilierilor Comitetului și experților internaționali. Decizia finală este luată, de regulă, în ultima ședință înainte de anunțul laureatului, la începutul lunii octombrie.

Premiul Nobel pentru Pace din 2025 a fost acordat Mariei Corina Machado, care, în ianuarie, a transmis distincția președintelui SUA, Donald Trump.