Ce economii ar trebui să aibă o familie din România, pentru a supraviețui pierderii veniturilor

Publicat: 13 feb. 2026, 09:41, de Răzvan Aprozeanu, în ECONOMIE , ? cititori
Ce economii ar trebui să aibă o familie din România, pentru a supraviețui pierderii veniturilor
Sursa foto: Dreamstime

Deficitul de siguranță financiară pentru populația din România a atins 833 de miliarde de lei, arată un studiu efectuat la cererea Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR).

Suma imensă de care ar avea nevoie o familie din România

Conform studiului, o familie din România ar avea nevoie, în medie, de 165.400 de lei pentru a acoperi diferența dintre resursele disponibile și cele necesare într-o situație financiară dificilă.

Deficitul de protecție financiară al populației din România a ajuns la 833 miliarde lei,  arată cel mai recent studiu realizat de MIR Research, la solicitarea UNSAR. Concret, diferența dintre resursele disponibile și cele de care ar avea nevoie o familie într-o situație dificilă este, în medie, de circa 165.400 lei.

Această situație evidențiază o vulnerabilitate semnificativă, care pune în pericol bunăstarea populației și limitează capacitatea oamenilor de a face față pierderilor de venit generate de boli, accidente sau decese.

„Creșterea deficitului de protecție financiară arată că populația României este din ce în ce mai expusă în fața riscurilor majore. Pentru a schimba această realitate, este nevoie de o serie de măsuri – de la educație și prevenție, până la extinderea accesului la soluții de protecție financiară, precum asigurările de viață și de sănătate. În acest context, introducerea de deductibilități fiscale pentru asigurările de viață și majorarea celor aferente asigurărilor de sănătate sunt instrumente esențiale pentru stimularea protecției financiare a populației”, a declarat Alexandru Ciuncan, președinte și director general UNSAR.

Există și vești bune…

Există și vești pozitive: interesul pentru protecția financiară este în creștere. În prezent, românii beneficiază de peste 2,2 milioane de polițe de asigurare de viață, ceea ce reprezintă o creștere de 8% față de primele nouă luni ale anului 2024, conform datelor oficiale publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Roxana Băluță, specialist în Asigurări de Viață și Sănătate și Coordonator Programe UNSAR, a declarat că reducerea deficitului de protecție financiară nu poate fi realizată izolat. Ea susține că este nevoie de un parteneriat între industrie, autorități, mediul privat și societatea civilă, astfel încât protecția financiară să devină o componentă naturală a bunăstării. Potrivit acesteia, un prim pas esențial este educația financiară, care îi ajută pe oameni să înțeleagă riscurile reale și să ia decizii informate pentru protejarea veniturilor și a familiilor.

UNSAR: Peste 90% din piața românească de asigurări

Înființată în 1994, UNSAR reunește 22 de companii de asigurări, care controlează peste 90% din piața locală. Organizația are ca scop apărarea și reprezentarea intereselor asigurătorilor și reasigurătorilor din țara noastră, contribuția la îmbunătățirea cadrului legislativ în domeniul asigurărilor, promovarea industriei de profil în România și susținerea dezvoltării durabile a acesteia, atât la nivel național, cât și internațional.

Din 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al Federației Asigurătorilor și Reasigurătorilor Europeni – Insurance Europe. Sectorul asigurărilor reprezintă un pilon important al economiei românești, iar companiile membre plătesc zilnic despăgubiri în valoare totală de 6,5 milioane de euro.