Când începe postul cel mai aspru din calendar, când sunt dezlegările la pește și ce înseamnă fiecare duminică

Publicat: 14 feb. 2026, 13:03, de Anamaria Ionel, în SOCIAL , ? cititori
Când începe postul cel mai aspru din calendar, când sunt dezlegările la pește și ce înseamnă fiecare duminică
sursa foto: altarulcredintei.md

Credincioșii ortodocși intră, din 23 februarie, în perioada Postului Paștelui, considerat cel mai lung și mai aspru post din calendarul bisericesc. Timp de șase săptămâni, până pe 11 aprilie, Biserica îi cheamă pe credincioși la rugăciune, pocăință și cumpătare, în pregătirea pentru cea mai importantă sărbătoare a creștinătății, Învierea Domnului.

Postul Mare, așa cum este numită această perioadă, are o durată de 40 de zile și reprezintă un timp de reflecție și curățire sufletească, dar și de disciplină alimentară.

Săptămâna Albă, trecerea spre post

Înainte de intrarea propriu-zisă în post, credincioșii parcurg Săptămâna Albă, cunoscută și sub numele de Săptămâna brânzei, care anul acesta se desfășoară între 16 și 22 februarie.

În această perioadă, carnea nu mai este permisă, însă sunt îngăduite laptele, brânza, ouăle și preparatele care le conțin. Potrivit tradiției bisericești, această etapă are rolul de a pregăti treptat trupul și voința pentru rigorile postului, fiind o perioadă de acomodare înainte de restricțiile mai severe.

Dezlegări la pește în Postul Mare

Pe parcursul Postului Paștelui există două zile cu dezlegare la pește. Prima este pe 25 martie, de Buna Vestire, iar cea de-a doua pe 5 aprilie, în Duminica Floriilor.

În restul zilelor, credincioșii care țin post sunt chemați la abstinență alimentară, dar mai ales la înfrânare, rugăciune și fapte bune, esența postului fiind una spirituală, nu doar alimentară.

Semnificația fiecărei duminici din post

Fiecare duminică din Postul Mare are o semnificație aparte în tradiția ortodoxă.

  • 1 martie – Duminica Ortodoxiei, dedicată cinstirii icoanelor și biruinței dreptei credințe.
  • 8 martie – Duminica Sfântului Grigorie Palama, care subliniază importanța rugăciunii și a vieții duhovnicești.
  • 15 martie – Duminica Sfintei Cruci, simbol al jertfei și al mântuirii.
  • 22 martie – Duminica Sfântului Ioan Scărarul, care amintește de urcușul spiritual prin credință.
  • 29 martie – Duminica Sfintei Maria Egipteanca, model de pocăință și întoarcere la Dumnezeu.
  • 5 aprilie – Duminica Floriilor, care marchează Intrarea Domnului în Ierusalim și deschide Săptămâna Mare.

Paștele, sărbătorit la date diferite

În 2026, Învierea Domnului va fi celebrată la date diferite de către ortodocși și romano-catolici. Credincioșii catolici vor sărbători Paștele pe 5 aprilie, în timp ce ortodocșii îl vor celebra pe 12 aprilie, la o săptămână distanță.