Un obicei repetat toată viața poate reduce riscul de Alzheimer cu până la 38%. Despre ce este vorba
Cititul unei cărți, învățarea unei limbi străine sau participarea la activități culturale ar putea avea un impact semnificativ asupra sănătății creierului pe termen lung. Potrivit unei cercetări publicate în revista medicală Neurology, persoanele care se implică constant în activități stimulante din punct de vedere intelectual au un risc cu până la 38% mai mic de a dezvolta boala Alzheimer.
Studiul a fost coordonat de cercetători de la Rush University Medical Center și a urmărit 1.939 de adulți în vârstă, pe o perioadă de aproximativ opt ani. În acest interval, 551 dintre participanți au dezvoltat boala Alzheimer, iar 719 au fost diagnosticați cu deficit cognitiv ușor.
Ce au constatat cercetătorii
Autorii studiului au analizat impactul stimulării cognitive de-a lungul întregii vieți asupra sănătății creierului la vârsta a treia.
„Sănătatea cognitivă la vârsta a treia este, în parte, rezultatul expunerii pe tot parcursul vieții la factori care stimulează creierul”, a explicat autoarea cercetării, dr. Andrea Zammit.
Rezultatele au arătat că persoanele care au fost implicate constant în activități intelectuale au avut un risc cu 38% mai mic de a dezvolta Alzheimer și un risc cu 36% mai mic de a dezvolta deficit cognitiv ușor. În cazurile în care boala a apărut, debutul a fost întârziat, în medie, cu aproximativ cinci ani.
Ce înseamnă stimulare cognitivă pe parcursul vieții
Cercetătorii au evaluat activitățile intelectuale în trei etape distincte ale vieții.
Înainte de 18 ani, au fost luate în calcul activități precum cititul cărților, învățarea unei limbi străine timp de peste cinci ani și accesul la materiale educative, precum ziare sau atlase.
Până la vârsta de 40 de ani, analiza a inclus accesul la biblioteci și muzee, precum și implicarea în activități culturale și educaționale.
După 80 de ani, cercetătorii au urmărit frecvența activităților precum cititul, scrisul sau participarea la jocuri de logică ori de societate.
Fiecărui participant i-a fost atribuit un scor în funcție de frecvența acestor activități. Cei care au obținut scoruri ridicate au înregistrat cele mai bune rezultate în ceea ce privește menținerea funcțiilor cognitive, potrivit publicației People.
Impactul pe termen lung
„Descoperirile noastre sunt încurajatoare și sugerează că implicarea constantă în activități care stimulează mintea poate avea un impact real asupra funcțiilor cognitive”, a declarat dr. Zammit.
Datele cercetării indică faptul că obiceiuri aparent simple, precum cititul regulat sau participarea la activități culturale, pot contribui la menținerea sănătății creierului și la întârzierea apariției declinului cognitiv.