Avertisment dur: „România are 0 euro în conturile PNRR”
Fostul ministru al Fondurilor Europene, Adrian Câciu, lansează un atac dur la adresa actualei guvernări, avertizând asupra unei situații critice privind Planul Național de Redresare și Reziliență. Social-democratul susține că, din luna iunie a anului 2025 și până în prezent, țara noastră nu a mai reușit să atragă niciun fond de la Comisia Europeană, ajungând într-o situație financiară precară.
Banii din PNRR, un mister
„România a terminat banii din PNRR pe care îi avea în conturi. Are 0 euro în conturi. Iar asta este grav!”, a scris Adrian Câciu pe pagina sa de Facebook.
Potrivit fostului oficial, blocajul banilor europeni forțează statul să susțină proiectele în derulare din fonduri naționale, obținute prin împrumuturi scumpe de pe piața internă.
„Asta pentru că, din iunie 2025 până acum, România nu a tras niciun eurocent din PNRR de la Comisia Europeană. Deși are de primit 3,1 miliarde euro. România a primit 10,5 miliarde de euro (…). La acest moment România a cheltuit circa 11 miliarde euro pe facturile aferente proiectelor din PNRR. În acelasi timp, România are de încasat 3,1 miliarde euro de la Comisia Europeană (840 milioane euro din Cererea de Plată 3 si 2,3 miliarde euro din Cererea de plata 4). Problema este că nu încasează acești bani”, a explicat Adrian Câciu.
Termene de plată expirate
Situația este complicată de nerespectarea calendarelor asumate. Câciu arată că termenul pentru validarea celor 840 de milioane de euro a expirat încă din noiembrie, iar banii trebuiau încasați în ianuarie. Mai mult, duminică, 15 februarie, a expirat și termenul pentru validarea cererii de plată 4, în valoare de 2,3 miliarde de euro.
Acuzații politice și „gol de casă”
Fostul ministru critică lipsa de transparență și „laudele” nefondate ale actualului titular de la Fonduri Europene, avertizând asupra riscurilor economice majore.
„Personal, am dubii că CP 4 va fi validată mai devreme de mai 2026. Ceea ce este și mai grav! (…) Eu pot să înțeleg că, actualul ministru al fondurilor este în guvern doar datorită lui Bolojan și dacă pică Bolojan pleacă și el din viața politică mare, dar aici vorbim de riscurile generate de faptul că România nu mai are bani PNRR în conturi (…), de faptul ca România nu a încasat 3,1 miliarde euro din PNRR fapt ce produce un «gol de casă» cu riscuri care se translatează inclusiv în rezerve și curs valutar. Care este planul de actiune? Ca marketing știu toți. Banii, unde sunt banii?”, a întrebat retoric Adrian Câciu.