Ministrul Muncii îl ameninţă pe Bolojan că-şi dă demisia. Care este motivul
Ministrul Muncii, Florin Manole, a afirmat că va demisiona, dacă legea salarizării nu va ajunge în faza de consultări cu sindicatele, până la mijlocul lunii aprilie.
Promisiuni repetate privind creșterea salariilor din educație
Declarația a fost făcută în direct la Antena 3 CNN, ca răspuns la întrebările privind promisiunile repetate legate de creșterea salariilor din educație și la neîncrederea acumulată în rândul profesorilor.
Discuția a pornit de la intervenția unei telespectatoare, directoare de școală, care a amintit angajamentele anterioare făcute cadrelor didactice privind noua grilă de salarizare. Aceasta a invocat promisiuni ale foștilor miniștri, inclusiv majorările salariale anunțate pentru începutul anului 2024, precum și declarațiile Ligiei Deca.
Întrebarea adresată ministrului a vizat credibilitatea actualelor promisiuni și garanțiile reale pe care le pot primi profesorii după seria de angajamente neonorate. Florin Manole a răspuns că adoptarea legii salarizării depinde direct de jaloanele din PNRR și de calendarul procedural necesar pentru intrarea în vigoare a actului normativ.
La Guvern se lucrează în ritm accelerat
Ministrul a precizat că legea trebuie să fie finalizată rapid la nivel guvernamental, apoi supusă discuțiilor cu ministerele și sindicatele, subliniind că orice întârziere a consultărilor ar echivala cu raterea întregului calendar. În acest context, el și-a luat un angajament personal ferm, declarând că își va da demisia dacă termenul nu va fi respectat.
„Legea salarizării este jalon în PNRR. Până la începutul acestei veri trebuie să fie în vigoare. Pentru a fi în vigoare la începutul verii, ar trebui să treacă de Parlament și, înainte, să treacă de consultări inclusiv cu sindicatele din diverse categorii profesionale, de fapt din toate categoriile profesionale”, a precizat Florin Manole.
Ministrul Muncii estimează finalizarea anexelor pentru legea salarizării în interiorul Ministerului până în prima săptămână a lunii martie. Apoi o să înceapă consultările cu ministerele de resort. El a declarat că, dacă în prima jumătate a lunii aprilie nu vor fi inițiate discuțiile cu sindicatele și categoriile profesionale, legea nu va avea șanse de adoptare. Manole a precizat că, în acest caz, va demisiona, asumându-și personal responsabilitatea pentru nerespectarea unui jalon de mare importanță, cu impact social și bugetar semnificativ.
„Traducând concret în discuția cu dumneavoastră, dacă până la jumătatea lunii aprilie nu sunteți invitat, împreună cu sindicatele din educație, la discuții, înseamnă că nici nu e nevoie să cereți demisia, că plec singur”.
În final, ministrul Florin Manole a declarat că dacă până în aprilie nu începe dezbaterile cu sindicatele, va pleca din funcție.
„Da, dacă până în luna aprilie nu încep dezbaterile cu sindicatele și instituțiile vizate de legea salarizării, îmi dau demisia”, a conchis ministrul.