Prinși între două monede: cum plătesc românii prețul euro pe care nu-l au

România se află într-o poziție singulară în raport cu moneda europeană. Economia sa este deja interconectată cu zona euro: peste 60% din comerțul exterior se realizează cu state membre ale monedei unice, marile companii își raportează veniturile și costurile în euro, iar o parte semnificativă din creditele ipotecare și economii sunt denominate în moneda europeană. În paralel, România rămâne în afara mecanismelor decizionale care definesc politica monetară a zonei euro. Țara nu participă la Consiliul Guvernatorilor BCE și nu are acces la fondurile și instrumentele de stabilizare concepute pentru statele membre ale zonei euro, ceea ce limitează capacitatea de a influența evoluția macroeconomică în context european.

Victor Negrescu, vicepreședintele Parlamentului European, a susține că aderarea la zona euro trebuie să devină un proiect de țară. Europarlamentarul argumentează că moneda unică aduce costuri mai mici pentru credite, protecție pentru salarii și pensii și un cadru stabil pentru investiții. În prezent, dobânzile ridicate în România cresc costul creditelor pentru populație și firme, afectând bugetul personal și deciziile de investiții.

Datele oficiale confirmă decalajul României față de zona euro. Conform rapoartelor Comisiei Europene și Băncii Centrale Europene, România nu îndeplinește criteriile de convergență nominală Maastricht: deficitul bugetar depășește pragul de 3% din PIB, leul nu face parte din mecanismul ERM II, inflația și dobânzile pe termen lung sunt peste nivelurile admise pentru aderare. Această combinație creează o economie „semi-euroizată”: cetățenii și companiile sunt expuși riscurilor valutare, dar nu beneficiază de instrumentele de protecție și de finanțare disponibile statelor membre ale zonei euro.

Efectele asupra populației sunt directe și cuantificabile. Dobânzile mai mari pentru creditele ipotecare și de consum fac ca ratele lunare să fie mai ridicate, achizițiile în valută devin costisitoare, iar investițiile în companii și infrastructură sunt amânate. În același timp, România nu participă la mecanismele de stabilizare financiară ale zonei euro, ceea ce limitează accesul la fonduri pentru proiecte strategice și la decizii privind bugetele și politicile fiscale comune.

Comparativ cu vecinii săi din regiune care au adoptat euro, diferențele sunt vizibile. Croația și Bulgaria se finanțează la costuri mai mici, ceea ce se traduce în credite mai ieftine și investiții mai accesibile. România a pierdut momente istorice în care condițiile nominale ar fi permis intrarea în ERM II și adoptarea euro, iar decalajul între performanța economică și influența asupra deciziilor europene continuă să crească.

Adoptarea euro ar necesita ajustări fiscale și macroeconomice substanțiale: reducerea deficitului bugetar, controlul inflației, stabilizarea cursului leu/euro și restructurarea cheltuielilor publice. Fără aceste măsuri, România rămâne într-o zonă intermediară: economia sa este legată de moneda europeană, dar fără acces la beneficiile și deciziile care determină evoluția financiară a zonei euro.

Victor Negrescu a anunțat lansarea unei campanii publice de informare împreună cu PES Activists România și continuarea dialogului cu actorii relevanți pentru identificarea celor mai bune soluții pentru aderarea la moneda europeană. În contextul unei Europe cu mai multe viteze, demersul capătă dimensiune strategică: statele nucleului zonei euro dezvoltă propriile mecanisme de investiții și stabilizare, iar statele din afara nucleului riscă marginalizarea în luarea deciziilor economice și financiare majore.

România rămâne, așadar, între două monede: pe de o parte, costurile și riscurile unui leu volatil; pe de altă parte, conexiunea indirectă la euro. Această poziție afectează direct economia, costurile pentru cetățeni și capacitatea României de a participa la proiectele strategice ale Uniunii Europene.