Enel pregătește investiții uriașe, de 53 miliarde euro, până în 2028
Grupul italian Enel se pregătește pentru o nouă etapă de extindere, alocând un buget de investiții considerabil mai mare pentru următorii trei ani. Compania va direcționa fondurile, în principal, către dezvoltarea infrastructurii de rețele și a proiectelor de energie regenerabilă, cu prioritate pentru Europa și SUA.
Buget record pentru infrastructură și proiecte verzi
Potrivit Reuters, Enel are în vedere creșterea cheltuielilor de capital în perioada 2026-2028. Noul plan strategic prevede investiții totale de aproximativ 53 de miliarde de euro. Programul anterior indica un buget de 43 de miliarde de euro pentru trei ani.
Structura alocărilor indică și o schimbare a priorităților. Circa jumătate din suma totală va fi pentru rețelele electrice, iar aproximativ 38% va fi destinată extinderii capacităților de energie regenerabilă.
În comparație, planul precedent prevedea alocarea a 60% din buget pentru rețele și 28% pentru proiectele de energie verde.
Enel pune accentul pe investiții în regenerabile
În comunicatul său, compania precizează că accelerează investițiile în sectorul energiei curate:
„Grupul previzionează o accelerare semnificativă a investiţiilor în regenerabile, ajungând la aproximativ 20 de miliarde de euro, concentrându-se pe zonele geografice caracterizate de o creştere semnificativă a cererii de electricitate”.
Strategia reflectă atât obiectivele europene de decarbonizare, cât și cererea de energie din SUA, unde investițiile în infrastructura energetică și electrificare cresc.
Program de răscumpărare a acțiunilor
De curând, Enel a anunțat și lansarea unui program de răscumpărare de acțiuni. Compania vrea să deruleze un buyback în valoare de un miliard de euro, operațiunea urmând să fie finalizată până la sfârșitul lui iulie.
Astfel de inițiative sunt, în general, percepute de investitori drept un semn de încredere al conducerii în perspectivele financiare ale societății.
Pentru anul 2028, Enel estimează un câștig pe acțiune situat între 0,80 și 0,82 euro, comparativ cu aproximativ 0,69 euro prognozat pentru 2025.
Totodată, compania anticipează o creștere anuală de 6% a dividendului pe acțiune în perioada 2026-2028, pornind de la 0,49 euro în 2025.
Cum a reacționat piața, în cazul acțiunilor Enel
Luni dimineață, titlurile Enel afișau un avans de 3,5% la Bursa de la Milano, performanță superioară creșterii de aproximativ 0,3% a indicelui pieței italiene.
Evoluția arată că investitorii au o reacție pozitivă la noul plan strategic și la perspectivele de profitabilitate și dividend.