Bani înapoi pentru mii de români: Guvernul a decis regularizarea taxelor și reduceri de până la 25% pentru clădirile vechi

Publicat: 24 feb. 2026, 14:02, de Ionut Jifcu, în POLITICĂ , ? cititori
Bani înapoi pentru mii de români: Guvernul a decis regularizarea taxelor și reduceri de până la 25% pentru clădirile vechi

Guvernul se pregătește să schimbe regulile jocului în ceea ce privește fiscalitatea locală, după ce nemulțumirile cetățenilor au ajuns pe masa liderilor politici. În ședința de marţi, Executivul va adopta o Ordonanță de urgență care promite să corecteze erori de calcul și să ofere guri de oxigen proprietarilor de imobile vechi, dar și persoanelor cu dizabilități. Inițiativa a fost promovată de liderul UDMR, Kelemen Hunor, care a reușit să obțină susținerea premierului Ilie Bolojan și a întregii coaliții de guvernare.

Impozite reduse pentru case vechi și mașini hibrid după negocieri în Coaliție

Una dintre cele mai importante modificări vizează eliminarea inechităților dintre proprietarii de apartamente construite în perioada comunistă și cei care dețin locuințe noi. Până acum, impozitul era calculat similar, fără a se ține cont de uzura clădirilor sau de anul construcției. Noua reglementare introduce praguri de reducere în funcție de vechimea imobilului.

„În cazul clădirilor, era o nemulţumire, mai ales pentru acei oameni care trăiesc în clădiri construite în anii 60-70, clădiri mai vechi de 50 de ani, dar impozitul este la fel ca şi în cazul clădirilor care au fost construite în ultima perioadă. Se va rezolva. Deci pentru clădirile care au peste 50 de ani va fi un discount de 15% din impozit şi pentru clădirile vechi de 100 de ani un discount de 25%”, a declarat Kelemen Hunor.

Această măsură este văzută ca un act de justiție fiscală, având în vedere că întreținerea unor astfel de imobile istorice sau vechi implică adesea costuri mult mai mari pentru proprietari.

Corecții pentru mașinile hibrid și persoanele cu handicap

Pe lângă sectorul imobiliar, Ordonanța de urgență va aduce modificări și în zona auto. Liderul UDMR a semnalat o contradicție între politicile ecologice ale statului și taxarea posesorilor de mașini mai puțin poluante. Suprataxarea hibridelor a fost considerată o greșeală care va fi reparată prin noul act normativ.

„Au fost şi calcule eronate din punctul meu de vedere, fiindcă la maşinile hibrid nu trebuia să sară foarte, foarte mult, fiindcă noi pe de o parte spunem că trebuie să reducem, se poate în zona de poluare, pe partea cealaltă taxez pe cei care merg în această direcţie”, a afirmat Kelemen Hunor.

De asemenea, persoanele cu dizabilități vor beneficia de facilități fiscale clare, după ce eliminarea unor scutiri în trecut a dus la creșterea poverii fiscale pentru acești contribuabili. Coaliția a stabilit ca persoanele cu handicap grav să primească o reducere de 50%, în timp ce pentru handicap accentuat reducerea va fi de 25%, în limita unor plafoane valorice.

Limita suportabilității și reforma administrației

Decizia vine într-un moment de tensiune socială, iar liderii politici admit că statul nu poate cere mai mult de la cetățeni fără a oferi servicii de calitate în schimb. Reforma taxelor este însoțită și de un pachet de eficientizare a administrației centrale și locale, menit să reducă birocrația și suprapunerile de funcții între instituții.

„Nu poţi să ceri cadou din partea cetăţenilor când tu, statul român, nu oferi aproape nimic, nu oferi servicii bune şi ai îndatorat bugetul statului. (…) În politică, trebuie să simţi unde este limita suportabilităţii”, a adăugat Kelemen Hunor.

Ministerul Finanțelor urmează să pună la punct mecanismul prin care cetățenii care și-au plătit deja taxele pe anul în curs să beneficieze de regularizări, astfel încât noile reduceri să fie aplicate retroactiv sau compensate în contul plăților viitoare.