Povestea incredibilă a celui mai radioactiv paradis insular din lume

La prima vedere, atolul Bikini pare un colț de paradis pentru vacanțe, cu recifuri de corali multicolori, plaje cu nisip alb, cocotieri și crabi uriași. Însă, acum 80 de ani, Statele Unite au început aici o serie de teste nucleare cu efecte devastatoare, care se resimt și astăzi. Deși evacuarea localnicilor a fost inițial gândită ca temporară, aceștia nu s-au mai putut întoarce niciodată pe insulă.

Pierdut undeva în Pacific, între Hawaii și Filipine – sunt cinci ore de zbor cu avionul de la Honolulu la Majuro, capitala Insulelor Marshall – și apoi la aproximativ 25 de ore de călătorie cu barca până la atol, relatează The Telegraph.

Are plaje de culoarea fildeșului, împodobite cu palmieri de cocos și populate de crabi uriași, care se târăsc spre marea strălucitoare. Sub suprafața apei, în larg, bancuri de pești albastru electric strălucesc în lumina soarelui; pești galbeni se ascund în pliurile primitoare ale recifului.

În trecut, atolul Bikini era populat de oameni cu tradiții

Cândva, atolul era și casa unor insulari care păstrau tradiții prețioase, țesând vele din frunze de pandanus pentru navigatori care știau să citească stelele ca pe hărți. Dar în 1946, acești insulari au fost relocați temporar, pentru ca SUA să poată demara un plan de teste nucleare de 12 ani, care a implicat 67 de explozii: una dintre ele, Castle Bravo, fiind de 1.000 de ori mai puternică decât bomba aruncată asupra Hiroshimei. Au trecut 80 de ani de la începerea testelor, dar, din cauza daunelor provocate, insularii nu s-au mai putut întoarce niciodată.

„Nu ai voie să mergi în Bikini. Americanii spun «nu merge acolo!» din cauza pericolelor”, spune artistul și activistul David Buckland, care a curatoriat expoziția Komij Mour Ijin/Our Life is Here, în urma unei călătorii în 2023 în Insulele Marshall împreună cu artiști, oameni de știință și tineri locali, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani.

Călătoria a fost organizată de organizația sa non-profit Cape Farewell și, pe lângă examinarea urmelor lăsate de testele atomice, expoziția își propune să pună în lumină o altă amenințare cu care se confruntă Insulele Marshall: creșterea nivelului mării, care ar putea inunda Majuro și scufunda complet alte insule din lanț.

Un nor în formă de ciupercă și o coloană de apă rezultate în urma exploziei nucleare subacvatice Baker din 25 iulie 1946.

Urmele lăsate de testul Castle Bravo

Între imagini cu un buncăr de beton în stare avansată de degradare și Alson Kelen (ghid, lider al comunității și fost primar al atolului Bikini), un videoclip arată alternativ imagini cu Kelen și Buckland înotând prin apa colorată în direcția epavei. Totodată se văd imagini istorice cu norul în formă de ciupercă al testului Castle Bravo care acoperă cerul.

Acesta a distrus insulele din apropiere și a creat un crater vizibil din spațiu. Între timp, la aproximativ 160 de kilometri distanță, pe insula Rongelap, copiii se jucau în avalanșa de resturi asemănătoare zăpezii. Unii credeau că sunt fulgi de săpun trimiși de americani și și-au frecat părul și corpul cu ei: în scurt timp, părul a început să le cadă. Numărul deceselor cauzate de cancerul tiroidian și gastric, precum și de leucemie rămâne ridicat în Insulele Marshall, fiind considerat, în parte, ca fiind cauzat de expunerea la radiații.

În urma acestui eveniment, unele mame au dat naștere la ceea ce au numit „copii meduză”, fără oase și cu pielea translucidă. Acest lucru se aseamănă poveștilor despre Mejenkwaads, femei demonice terifiante din folclorul local, cunoscute pentru faptul că furau și mâncau copii și înghițeau canoe întregi.

Buncăre nucleare abandonate

În prezent, atolul Bikini nu mai are locuitori permanenți, iar accesul este permis doar celor care dețin un permis special. Mulți scafandri experimentați sunt atrași aici, deoarece pe fundul oceanului se află numeroase nave din al Doilea Război Mondial, scufundate de americani în timpul testelor nucleare.

Pe uscat, vizitatorii pot descoperi buncărele nucleare abandonate, care par să vegheze ca niște fantome de beton. Între timp, natura își recâștigă treptat teritoriul, acoperind peisajul insulelor cu vegetație și viață sălbatică.

„Este un paradis. Unde mai găsești o insulă pustie care să nu fie plină de turiști? Acest loc a rămas cu adevărat incredibil de frumos. Dar cu acea uriașă povară moștenită, oriunde te uiți”, a povestit David Buckland.

„Sarcofagul” cu deșeuri radioactive care se scufundă în ocean

„Sarcofagul” construit de armata americană pe insula Runit, pentru depozitarea plutoniului radioactiv și a deșeurilor provenite inclusiv de la poligonul de teste nucleare din Nevada, a început să se degradeze din cauza furtunilor frecvente și a umidității ridicate. În plus, întreaga structură se află în pericol de a fi inundată pe fondul creșterii nivelului apelor oceanelor.

Chiar dacă președintele Donald Trump a retras Statele Unite din Acordul de la Paris privind schimbările climatice din 2015 (COP 21), localnicii speră în continuare că situația va putea fi remediată.

„Sunt foarte activi în această lume, încearcă să schimbe lucruri și sunt foarte rezistenți”, a spus Buckland despre oamenii din Insulele Marshall. „Este un loc minunat.”