Război total în Coaliție: 1,1 miliarde de lei „aruncate” în buget peste capul ministrului de Finanțe
Comisiile de buget-finanțe au aprobat miercuri, după două ore de dezbateri aprinse, un amendament care prevede alocarea a 1,1 miliarde de lei pentru sprijinirea persoanelor cu venituri reduse și a pensionarilor.
Amendamentul, susținut activ de social-democrați, a trecut cu 23 de voturi „pentru” venite din partea blocului PSD-UDMR-SOS-PACE. Împotrivă s-au pronunțat 19 parlamentari (PNL și USR), în timp ce reprezentanții AUR au ales să se abțină.
Măsura vizează suplimentarea bugetului Ministerului Muncii pentru sprijinirea familiilor cu copii și venituri reduse; ajutorarea familiilor care au în întreținere copii cu dizabilități; acordarea unui ajutor financiar pentru aproximativ 2,8 milioane de pensionari, impactul estimat pentru anul 2026 fiind de 2,35 miliarde de lei.
Dezbaterea a fost dominată de atitudinea distantă dintre ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare (PNL), și ministrul Muncii, Florin Manole (PSD).
Nazare și-a menținut poziția de rigoare fiscală, avertizând că suma de 1,1 miliarde de lei va crește direct deficitul bugetar asumat de România. Acesta a sugerat utilizarea fondurilor europene, care nu afectează deficitul, punctând că „nu putem să ne furăm căciula” și că orice cheltuială neprevăzută va genera probleme în alte sectoare.
De cealaltă parte, Florin Manole a invocat recomandările internaționale, menționând că raportul OCDE încurajează creșterea veniturilor pentru categoriile vulnerabile. „Protocolul de coaliție nu plătește la supermarket, nu plătește facturi”, a replicat Manole, ca răspuns la acuzațiile că amendamentul încalcă înțelegerile politice dintre partide.
Criticile au venit din toate direcțiile opoziției, însă cu argumente diferite. Deputatul Claudiu Năsui (USR) a argumentat că asistența socială punctuală nu rezolvă problema sărăciei pe termen lung. „Cea mai bună asistență socială este un loc de muncă”, a declarat acesta, susținând că dependența de sume „date gratuit” menține cetățenii într-un cerc vicios al deprivării.
AUR s-a delimitat de ambele tabere ale guvernării. Senatorul Petrișor Peiu a catalogat sistemul drept unul „de ev mediu”, în care pensionarii depind de generozitatea unui „stăpân” în loc să beneficieze de indexări legale și predictibile. Ramona Ioana Bruynseels a criticat spectacolul oferit de cei doi miniștri, acuzând coaliția de ineficiență totală.
În încercarea de a detensiona situația, Zoltan Miklos (UDMR) a propus o variantă de mijloc: includerea unui angajament legislativ prin care suma să fie asigurată oficial la prima rectificare bugetară a anului, oferind astfel certitudinea plății fără a bloca construcția bugetară actuală.