Ucraina trimite trupe în Orientul Mijlociu, pentru protecția împotriva dronelor
Ucraina a trimis unități militare în cinci țări din Orientul Mijlociu, pentru a apăra infrastructura critică și populația civilă împotriva atacurilor cu drone, a declarat vineri, 20 martie, secretarul Consiliului de Apărare și Securitate Națională, Rustem Umerov.
Unități militare ucrainene desfășurate în cinci state
În ultima săptămână, oficialul ucrainean a vizitat Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Qatar, Kuweit și Iordania, unde au fost stabilite noi direcții de cooperare în domeniul securității.
Potrivit acestuia, unități militare ucrainene specializate au fost deja trimise în toate cele cinci state.
„Specialiști militari ucraineni operează în fiecare dintre aceste țări sub coordonarea Consiliului de Apărare și Securitate Națională”, a spus Umerov, într-un mesaj pe platforma X.
El a menționat că au fost trimise unități de interceptare pentru a contracara atacurile cu drone și pentru a proteja infrastructura esențială, inclusiv zone civile și obiective energetice.
„Unităţi de interceptare au fost desfăşurate pentru a-i proteja pe civili şi infrastructura critică. Se depun eforturi pentru a extinde zonele de acoperire”, a adăugat oficialul.
Report to the President of Ukraine, Volodymyr @ZelenskyyUa, on the work of Ukrainian teams in the Gulf region.
Over the past week, I visited the UAE, Saudi Arabia, Qatar, Kuwait, and Jordan. I held meetings with leadership of those countries and relevant institutions.… pic.twitter.com/PWlfTG0She
— Rustem Umerov (@rustem_umerov) March 20, 2026
Sprijinul Ucrainei în fața dronelor, la mare căutare
Inițiativa are loc într-un context în care tot mai multe țări caută sprijinul Kievului pentru a face față atacurilor cu drone de tip kamikaze. Este o tactică intens folosită de Rusia în războiul din Ucraina și, mai recent, de Iran în zona Golfului.
Kievul se bazează pe experiența acumulată în anii de conflict, oferind partenerilor tehnologii și soluții de apărare aeriană, care au fost testate pe front.
Conform autorităților ucrainene, în jur de 10 țări din întreaga lume au solicitat deja consultanță și sprijin pentru dezvoltarea propriilor sisteme anti-dronă.
Totodată, președintele Volodimir Zelenski a anunțat că a cerut evaluarea implicării Ucrainei în inițiative internaționale pentru securizarea Strâmtorii Ormuz, una dintre cele mai importante rute pentru transportul global de petrol.
„Contează ca importanţa globală a Ucrainei în asigurarea securităţii şi calitatea expertizei în securitate a Ucrainei în protejarea vieţilor să fie recunoscute de toţi partenerii”, a transmis Zelenski.