Plan roșu activat, după ce un autocar cu 44 de pasageri s-a răsturnat în Vaslui. Un bărbat a murit
Intervenție de amploare în Vaslui, unde un autocar cu 44 de pasageri s-a răsturnat în această dimineață. Autoritățile au activat planul roșu. Un bărbat de 62 de ani a murit, iar alte 15 persoane au fost rănite.
Plan roșu activat. Autocarul avea destinația Otopeni
Accidentul s-a produs în jurul orei 4.30, pe DN 24, în zona de ieșire din județul Vaslui spre Galați. În autocar erau 44 de persoane, care plecaseră din Chișinău și urmau să ajungă în apropierea Capitalei, la Otopeni.
Conform primelor informații, mijlocul de transport aparținea unei companii din Republica Moldova.
După ce a fost dată alerta, a fost activat planul roșu de intervenție. La fața locului au ajuns 6 ambulanțe de prim ajutor SMURD, 2 unități de terapie intensivă mobilă SMURD, 3 autospeciale pentru transportul victimelor multiple SMURD, 2 puncte medicale avansate SMURD, 4 autospeciale pentru descarcerare, 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 13 ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean și 3 microbuze din județul Vaslui.
Un bărbat mort și 14 persoane rănite
În momentul în care salvatorii au ajuns la fața locului, pentru un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost prea târziu. A fost declarat mort. În același autocar se aflau soția și fiicele sale, care au fost rănite în urma impactului.
În total, 15 pasageri au fost răniți și au avut nevoie de îngrijiri medicale. Victimele au fost transportate la spitalele din Tecuci și Bârlad. Reprezentanții ISU Vaslui au precizat că starea acestora este stabilă.
Celelalte persoane implicate în accident, care nu au fost rănite, nu și-au continuat drumul către Otopeni. Aceștia au fost preluați de microbuzele ISU Vaslui și transportați la un centru de zi din Bârlad, unde au primit asistență.
Cum s-a produs accidentul: o mașină a intrat pe contrasens
Șoferul autocarului a declarat că, în momentul accidentului, i-a apărut un autoturism pe contrasens. Pentru a evita o coliziune frontală, a tras brusc de volan spre dreapta, iar autocarul a părăsit partea carosabilă.
Cauzele care au dus la provocarea accidentului urmează să fie stabilite de autorități. Polițiștii rutieri desfășoară cercetări la fața locului și vor stabili împrejurările în care s-a produs incidentul.